Zlatan Ibrahimovic (40 de ani) este unul dintre cei mai prolifici atacanți ai secolului XXI și, totodată, unul dintre fotbaliștii cu cele mai longevive cariere la nivel înalt din sportul modern.
Cu toate că mulți jucători ajunși la vârsta suedezului au decis de mai mulți ani să își agațe ghetele în cui, Zlatan, care a schimbat prefixul duminică, 3 octombrie, anunță că încă nu se gândește la retragere.
Perseverența și planurile atacantului sunt cu atât mai mult de apreciat în contextul în care, în actualul sezon, s-a aflat mai mult pe banca de rezervă din cauza unei accidentări, având doar un singur meci pentru AC Milan, meci în care a și înscris.
Odată ajuns la 40 de ani, Ibrahimović anunță că planurile sale încă nu includ retragerea și că se simte mai în formă ca niciodată:
Vreau să joc pe cât de mult posibil. Încă nu am sentimentul că am ajuns la următorul stagiu (n. r. retragerea). Mă simt mai puternic ca niciodată, mai pot obține rezultate și să îi fac pe suporteri fericiți. Acum sunt mai relaxat, mai calm și am și multă experiență. Am o abordare și un comportament diferit pentru că acum joc un rol diferit pe teren și în afara acestuia – Zlatan Ibrahimovic
În stilul caracteristic, atacantul a decis să își facă un cadou pe măsură, mai exact un Ferrari SF90 Spider, cadou pe care l-a anunțat printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, alături de textul „La mulți ani lui Zlatan!”. Mașina, lansată recent pe piață de Ferrari, este un model hibrid ale cărui motoare ajung la cifra de 1.000 de cai putere.
Aceasta dispune de un motor pe benzină, V8, de 780 de cai și trei motoare electrice care dezvoltă împreună 220 de cai putere.
Happy Birthday to Zlatan pic.twitter.com/ehYosTnwSR — Zlatan Ibrahimović (@Ibra_official) October 3, 2021
Happy Birthday to Zlatan pic.twitter.com/ehYosTnwSR
— Zlatan Ibrahimović (@Ibra_official) October 3, 2021
Odată cu împlinirea vârstei de 40 de ani, Zlatan Ibrahimović a devenit oficial ce mai valoros jucător care atinge această bornă de vârstă, fiind cotat de Transfermarkt la 4 milioane de euro.
În cariera sa, Zlatan a câștigat de 14 ori titlul de „Cel mai bun jucător suedez al anului”, fiind totodată și marcatorul all-time al Suediei cu un total de 62 de goluri în 118 meciuri. La fel de impresionant este și cabinetul său de trofee, 33 de în total, dintre care 11 titluri interne câștigate în patru campionate diferite (Olanda, Italia, Spania, Franța).
De asemenea, vârful se numără și printre marcatorii de top ai lumii, având un total de 565 de goluri marcate în 954 de meciuri în cariera profesionistă, din care rezultă un randament impresionant de 1 gol marcat la fiecare 1.68 meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER