Dinel Staicu, liber după aproape opt ani! FOTO | Închisoarea și-a spus cuvântul: cum a ajuns să arate acum fostul patron al Universității Craiova

Dinel Staicu, liber după aproape opt ani! FOTO | Închisoarea și-a spus cuvântul: cum a ajuns să arate acum fostul patron al Universității Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul Ilfov a decis, luni, eliberarea „de îndată” a omului de afaceri din Craiova, Dinel Staicu, după ce a respins ca nefondată contestația procurorilor DNA. Dinel Staicu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, din care a ispășit aproape opt ani, în dosarul devalizării Băncii Religiilor.

Tribunalul Ilfov a dispus, luni, „eliberarea de îndată a condamnatului Dinel Staicu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dacă nu este reținut, arestat preventiv sau deținut în altă cauză”.

Magistrații au respins ca nefondată contestația declarată de procurorii DNA și au admis contestația lui Dinel Staicu împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul său.

Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă, iar un lucru e cât se poate de cert: anii grei de închisoare și-au pus vizibil amprenta asupra omului de afaceri.

Cum arată Dinel Staicu acum vs. cum arăta în momentul încarcerării:

Dinel Staicu, fostul patron al Universității Craiova, a fost condamnat, la sfârșitul lunii decembrie 2010, la 12 ani de închisoare, de Tribunalul București, în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor. Acesta a a ispășit aproape opt ani de închisoare la Penitenciarul Rahova.

Dinel Staicu a fost acuzat de producerea unei fraude în valoare de 5 milioane de euro.

Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată în luna noiembrie a anului 2006, alături de el fiind inculpat și fostul președinte al Băncii Internaționale a Religiilor.

Potrivit procurorilor, Staicu a solicitat și a obținut încheierea unor convenții de cesiune de creanță și a unor contracte de credit, iar banii i-a utilizat în interesul altor societăți pe care le controla.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×