Marți, în Prosport: Investiția la Rapid, un pariu riscant pentru Valerii Moraru
Numărul 33 al săptămânalului ProSport apare marți, 5 august, și se distribuie exclusiv cu ediția tipărită a cotidianului Ziarul financiar.
În paginile săptămânalului, tipărit în condiții grafice deosebite, vă prezentăm un material despre noul investitor de la FC Rapid. Valerii Moraru, om de afaceri cu o avere estimată în 2012 la 35 de milioane de euro, a preluat o echipă de tradiție aflată în insolvență și cu mari probleme de lot. Aparent, Rapid este un pariu riscant.
Un alt material este legat de bugetul alocat sportului românesc. În paginile săptămânalului puteți citi o analiză a primelor 50 de echipe din România în care se investesc cei mai mulți bani. Fotbalul ia partea leului, handbalul se află pe 2, iar pe locul 3 se află baschetul.
Cristiano Ronaldo este subiectul unui material extrem de interesant. Starul lui Real Madrid a devenit obiectul încercărilor companiei sale de management de a-i promova imaginea în SUA. Fotbalistul a interacționat public în ultima perioadă cu trei dintre cele mai cunoscute figuri din lumea showbiz-ului american.
Alte subiecte din săptămânalul ProSport:
- Liga Internațională de Tenis, competiția în care Nadal ia 1.000.000 de dolari pe seară
- Red Bull revine ca sponsor principal în MotoGP după 13 ani
- Organizația non-profit FIFA a rămas cu 1.2 miliarde de dolari după CM 2014
- Vizibilitatea brandurilor la CM
- Totul despre parașutism