Timp liber. Kendo, relaxarea „samuraiului urban”. GALERIE FOTO

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

• ProSport a stat de vorbă cu sensei Ion Gârbea, omul care a subliniat toate avantajele practicării artei marțiale japoneze. Supranumită „Calea Sabiei”, disciplina cu peste 2.000 de abonați în România te ajută să ieși din rutină și să te eliberezi de stresul acumulat la serviciu

Kendo sau „Calea Sabiei” este arta marțială a scrimei. Cel puțin aceasta este definiția care se găsește pe toate siteurile de specialitate, una care nu oferă prea multe explicații celui care dorește să practice un astfel de sport. Se mai aruncă în ecuație o armură, o imitație de sabie realizată din șipci de bambus și lucrurile devin deja complicate pentru omul de rând care nu vrea decât să iasă puțin din rutina zilei.
O explicație ceva mai accesibilă a încercat să ofere Ion Gârbea, președintele Clubului Român de Kendo: „Este un fel de scrimă cu două mâini. Știu că poate nu ajută nici această definiție, dar un astfel de sport trebuie încercat pentru a fi pe deplin înțeles”.
Artă marțială japoneză, cunoscută încă din secolul V, iar din secolul XIII practicată pe scară largă de samurai, kendo a fost interzisă în 1876. Astăzi, este practicat ca sport atât de bărbați, cât și de femei. În București, 40% dintre abonații la un club de kendo sunt femei.

Ungaria este peste noi la numărul de abonați
În România, kendo nu este un sport popular, dar face pași mici și siguri spre a atrage atenția tuturor.
La noi, începuturile acestei discipline datează imediat după schimbarea regimului comunist, în 1990. Cu 14 cluburi afiliate, trei în București, câte două în Brașov, Cluj și Miercurea Ciuc și unul în Oradea, Târgu Mureș, Timișoara, Galați și Vatra Dornei, kendo beneficiază, în prezent, de peste 2.000 de abonați. O comunitate mică dacă ar fi să o comparăm cu o alta din străinătate. Spre exemplu, în Ungaria, Federația de Kendo are 45 de cluburi afiliate, iar numărul abonaților este de 100.000: „Există însă o creștere evidentă în interesul românilor pentru acest sport. Sunt sensei de mai bine de 40 de ani și pot să spun că a explodat în ultimii ani. Uneori mă trezesc cu sala plină, nu știu de cine să mă ocup prima dată”, spune Ion Gârbea. Râde cu poftă atunci când află de situația din Ungaria: „Îi batem la toate campionatele, fie ele mondiale, fie europene. Avem 14 cluburi, dar sunt puține și bune”.
La sfârșitul anului 2014 este preconizată o creștere a numărului de cluburi afiliate. În cadrul Federației de Kendo se vorbește de o dublare a acestora, șapte dintre ele urmând să se găsească numai în Capitală.

Avocați, directori de bănci și juriști la kendo
Cel mai mic practicant de kendo, o fetiță în vârstă 5 ani, este din Brașov, iar cel mai în vârstă sportiv a împlinit luna trecută 70 de ani și vine de două ori pe săptămână la sala din Timișoara. Iar dacă prima vrea să devină campioană națională de kendo, cel de-al doilea a fost avocat și și-a găsit refugiul în acest sport. Nu este singurul: „Vin la sală medici, directori de bănci, notari, juriști, manageri. După opt ore petrecute la muncă în stres, cu un șef care dă ordine și taie capete, vin și se calmează aici. Lovesc o dată, de două ori, țipă și gata, sunt ca noi”, declară Ion Gârbea.
Potrivit ultimelor statistici, kendo este un sport practicat de cei cu studii superioare, aspect confirmat și de președintele Clubului Român din București: „Rar vin la sală oameni care să nu fi terminat cel puțin o facultate. Directorii de bănci sunt cei mai hotărâți dintre toți. Vin și lucrează cot la cot cu băieții care sunt campioni europeni”.

Cele mai scumpe abonamente sunt în București
Cu siguranță, vă întrebați cât trebuie să scoateți din buzunar pentru a intra în atmosfera artei marțiale. 120 de lei costă un abonament la kendo în București, în acest preț fiind incluse trei ședințe săptămânale care se desfășoară pe durata a două ore. La polul opus se află Clujul, care oferă aceleași servicii în schimbul sumei de 70 de lei. Între cele două este Timișoara, acolo unde abonamentul costă 100 de lei. Sumele diferă de la oraș la oraș și din cauza chiriei pe care președinții cluburilor se văd nevoiți să o plătească. Cum în momentul de față nu există un centru de kendo, acest sport este practicat în sălile de sport ale liceelor sau școlilor: „Avantajul constă în faptul că majoritatea abonaților provin din medii în care banul nu constituie neapărat o problemă”, explică Ion Gârbea. Copiii beneficiează de o reducere considerabilă din partea tuturor celor 14 cluburi afiliate, de 50%. Mai mult de atât, în București, aceia care devin campioni naționali pot veni gratis vreme de un an la cele 12 ședințe lunare: „Era să pierd sala într-un an din cauza asta, că nu îmi ajungeau banii pentru a plăti chiria. Toți puștii îmi deveniseră campioni”, se amuză președintele Clubului Român de Kendo.

Echipamentul, cea mai scumpă achiziție
Echipamentul de kendo este compus din kendogi (haina de antrenament), hakama (pantalon larg de culoare albastră), iar pentru protecție se folosește bogu. Acesta este compus din men (cască), do (apărătoare pentru piept), tare (apărătoare pentru șolduri) și kote (mănuși de protecție). Sabia de bambus poartă denumirea de shinai și este formată din patru lamele de bambus unite prin piese din piele. Are o lungime între 112 și 118 centimetri și o greutate între 375 și 450 de grame, în funcție de vârsta celui care o folosește și este mânuită cu ambele mâini.
Cel mai ieftin echipament costă 300 de euro: „Dar este o chinezărie ieftină”, recunoaște Ion Gârbea. În jur de 1.500 de euro plătește un practicant de kendo pentru un echipament cu adevărat bun. La cluburile din România, abonații fac cu rândul la unul, doar nouă găsindu-se în vistieria acestora: „La unul dintre cursuri, un avocat a venit cu propriul lui echipament. Nu era ceva ieșit din comun, mulți își cumpără după primele două luni. A costat 3.000 de euro. Și-l comandase din China”, rememorează președintele Clubului Român.

Kiai sau cum să scapi de stres
Frapează sau chiar amuză în kendo strigătele scoase de practicanți în timpul antrenamentelor sau pe parcursul luptelor. Acestea poartă numele de kiai și sunt parte integrantă a tehnicilor de luptă, eliberând psihicul practicanului de stresul confruntării: „Și nu numai”, completează Ion Gârbea. „Vii, îți pui armura, țipi de două ori și următoarea zi te duci la muncă sigur că poți cuceri lumea. Un abonat mi-a spus, la un moment dat, că se ceartă mai puțin cu soția, că se simte eliberat după kendo și nu se mai supără atât de mult”. Există povești cu oameni care pot paraliza sau chiar ucide animale mici cu ajutorul kiai-ului sau pot opri un advesar doar cu țipăt.

Un echipament ieftin costă circa 300 de euro, în timp ce unul mai pretențios poate ajunge și la 1.500 de euro
foto: Octav Ganea