Unul dintre sponsorii lui Atletico Madrid a semnat un contract cu Robert Lewandowski
Atacantul Robert Lewandowski, atacantul lui Bayern Munchen și căpitanul echipei naționale de fotbal a Poloniei a semnat un contract de imagine cu Huawei, producător chinez de echipamente de telecomunicații, pentru o sumă care nu a fost dată publicității. Astfel, colegul lui Lukasz Szukala de la naționala Poloniei va fi responsabil pentru promovarea brandului în Europa Centrală și de Est, Țările Baltice și Peninsula Scandinavă și va fi implicat de Huawei în diverse camppanii de promovare.
Cu prilejul evenimentului, cele două părți au făcut cunoscutul schimb de politețuri: „Sunt încântat că pot colabora cu Huawei, care întruchipează cu adevărat spiritul „Make it Possible”. Cred cu tărie că această colaborare va crește mult încrederea în ceea ce privește brandul Huawei și va inspira oamenii să își realizeze propriile vise, să le facă posibile„, a spus Robert Lewandowski, în timp ce președintele companiei Huawei pentru Europa Centrală și de Est, Wang Yanming, a declarat că: „Robert Lewandowski a luptat să îi atingă mereu obiectivele. A demonstrat că datorită pasiunii și efortului constant succesul va veni în cele din urmă. Robert este persoana potrivită care poate reprezenta fără niciun dubiu spiritul brandului Huawei„.
Începând cu toamna anului trecut, Huawei este unul dintre sponsorii principali ai celor de la Atletico Madrid, la acea vreme campioana în exercițiu din Primera Division.