Naționala României U21 a ajuns în Ungaria! Plecați în această dimineață spre Budapesta, acolo unde vor juca toate meciurile de la Euro U21, jucătorii noștri au ajuns la destinație mai devreme decâr ar fi trebuit.
În curând, jucătorii se vor caza la hotel, iar apoi Adrian Mutu va conduce prima ședință de pregătire în Ungaria, acolo unde vom întâlni Țările de Jos, Ungaria și Germania.
ProSport vă va ține la curent cu toate noutățile înaintea debutului României la Euro U21, iar de la turneul final nu vor lipsi amănunte de ultima oră și informații în exclusivitate.
ProSport a aflat că staff-ul tehnic condus de Adrian Mutu și jucătorii României U21 tocmai au aterizat în Ungaria, iar în jurul orei 12:00 (ora României), delegația reprezentativei noastre de tineret se va caza la hotel.
Ajunsă la precedentul turneu final până în semifinale, acolo unde a pierdut cu scorul de 2-4 chiar în fața Germaniei, echipa antrenată acum de Adrian Mutu visează la o nouă performanță remarcabilă, de această dată la Euro U21 organizat de Ungaria și Slovenia.
România va face parte din Grupa A, alături de Ungaria, Germania și Țările de Jos și va juca meciurile cu aceste echipe în perioada 24-30 martie, la Budapesta.
„Nu vă stă nimeni în față, credeți-mă! Mai aveți puțin până veți juca la turneul final. Lăsați tot, uitați de echipele de club, aici sunteți la echipa națională a României, e altceva, e mult peste!”, a fost mesajul lui Adrian Mutu, pentru jucătorii României U21.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER