Adrian Rus, „ajutorul” lui Mutu înaintea partidei România U21 – Ungaria U21: „Maghiarii au probleme în atac!”

Adrian Rus, actual fundaș la MOL Fehervar, a vorbit despre naționala Ungariei U21, înaintea încleștării cu România U21, la Campionatul European de Tineret.

Partida România U21 – Ungaria U21 se va juca sâmbătă, 27 martie, de la ora 19:00, și va putea fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro. Trupa lui Adrian Mutu se află în grupa A, alături de reprezentativele Germaniei, Țărilor de Jos și Ungariei.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Adrian Rus, „ajutorul” lui Mutu înaintea partidei România U21 – Ungaria U21

Fotbalistul român susține că naționala Ungariei U21 are mari probleme de lot, după ce șase dintre jucătorii de bază au contractat noul coronavirus, iar Palko Dardai și Daniel Zsori s-au accidentat.

Adrian Rus spune că maghiarii au probleme în compartimentul ofensiv și lipsa atacantului Daniel Zsori va conta pentru adversara „tricolorilor mici”.

„Printre cei accidentați sunt și doi colegi ai mei. De la noi mai e în lot Bendegúz Bolla, care e chiar căpitanul echipei, fundaș dreapta. Dardai și Zsori sunt ceilalți doi. Palko abia a venit în Ungaria, de la Hertha. A jucat destul de puțin la noi. Am impresia că pentru el era prima convocare, jucase pentru Germania înainte. Era un jucător bun, cred că i-ar fi ajutat.

La noi a jucat mai puțin (n.r. Zsori), acum am văzut că are evoluții bune la clubul la care este împrumutat. Era în formă, să știi! Cred că ar fi jucat titular. Mai ales că maghiarii au probleme în atac, cel puțin așa mi se pare mie. Probabil îl vor folosi pe Szőke, cel ce joacă în Olanda”, a declarat Adrian Rus, pentru GSP.

Publicat: 27 03. 2021, 10:13
Actualizat: 27 03. 2021, 10:17