După scandalul de la meciul dintre Franța U21 și Italia U21, UEFA a decis să introducă sistemul VAR la Campionatul European de tineret.
Meciul dintre Franța U21 și Italia U21 s-a disputat joi seară, pe Cluj Arena, în cadrul primei runde a Campionatului European de tineret găzduit în România și Georgia și s-a încheiat cu victoria francezilor, scor 2-1.
După această partidă, italienii au acuzat faptul că au fost dezavantajați de către arbitru și și-au exprimat nemulțumirea vizavi de absența sistemului VAR în cadrul aceste competiții.
În urma scandalului iscat din cauza arbitrajului, UEFA a decis introducerea sistemului VAR, însă începând din faza sferturilor de finală.
„Dincolo de neglijările senzaționale ale arbitrului – între goluri refuzate și penalty-uri nevăzute incredibil – miezul problemei este în amonte pentru că guvernul fotbalului european nu plănuise nici faza finală a Campionatului European U21, nici VAR, nici goal line technology. Cu alte cuvinte: arbitraj de modă veche, fără ajutoare tehnologice. UEFA, acum, după dezastrele de ieri, și-a recalculat pașii: începând din sferturile de finală, va fi introdus sistemul VAR”, notează Gazzetta dello Sport.
În minutul 90+2, Castello Lukeba (20 de ani) a fost protagonistul unei faze care a făcut subiectul scandalului. Acesta a explicat, la finalul partidei, cum s-a văzut din teren faza în care italienii au semnalat un gol valabil.
„Nu am atins mingea cu mâna, ci cu corpul. Am văzut faza după meci, pare că este gol valabil, dar ăsta e fotbalul. Este un turneu unde nu se folosește goal-line technology, deci e dificil și pentru arbitri”, a spus Castello Lukeba, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER