Emil Săndoi anunță o revenire importantă în lotul naționalei de tineret înainte de România U21 – Ucraina U21: „Ar fi contat și în jocul cu Spania!” | VIDEO

Emil Săndoi, selecționerul echipei naționale U21 a României, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Ucraina U21.

Emil Săndoi anunță o revenire importantă în lotul naționalei de tineret înainte de România U21 – Ucraina U21

Meciul dintre România U21 și Ucraina U21 se va disputa sâmbătă, 24 iunie, de la ora 19:00, pe Stadionul Steaua din București, în cadrul rundei a doua a Grupei B de la Campionatul European de tineret găzduit în România și Georgia.

Înaintea acestei partide, Emil Săndoi a vorbit despre greșelile pe care tricolorii mici le-au făcut în runda precedentă, în meciul pierdut în fața Spaniei U21, scor 0-3. Selecționerul a amintit și despre jucătorii care lipsesc de la naționala de tineret.

„Venim după o partidă nu prea reușită. A fost un duș rece în primul joc oficial pe care l-am disputat. Nu ne-am ridicat la nivelul dorințelor pe care le aveam înainte de această partidă, dar trebuie să recunoaștem că am și întâlnit un adversar foarte puternic, Spania.

Să știți că și noi am avut niște probleme de efectiv pentru partida respectivă. Pentru partida cu Ucraina, o să putem să îl avem și pe Screciu în cadrul grupului. Ar fi fost un jucător important pentru noi și la jocul cu Spania. Cred că ar fi dat mai mult echilibru la mijlocul terenului. Extrapolând, ne-am fi dorit să îi avem și pe Drăgușin și Mihăilă.

Cred că am făcut unele greșeli la jocul cu Spania. Cred că ne trebuie mai multă luciditate, mai mult calm, mai mult tupeu, mai multă agresivitate, mai multă inițiativă în unele faze în acest al doilea meci pentru a reuși să lăsăm o imagine bună și bineînțeles să obținem un rezultat pozitiv. Dacă la primul joc a fost o presiune, pentru că această echipă nu a disputat jocuri oficiale o bună perioadă de timp, la cel de-al doilea joc sper să fi scăpat de această presiune chiar dacă nu a fost un rezultat pozitiv în primul joc. Eu sper că în aceste puține zile pe care le-am avut la dispoziție am încercat să le ridic moralul jucătorilor. Pentru cel de-al doilea joc, aș spunea să spun că este o presiune de a fi sau a nu fi”, a spus Emil Săndoi, în cadrul conferinței de presă.

„Venim după un meci foarte greu cu un adversar foarte bun. Am pierdut 3-0, dar noi vrem să ne gândim la următorul meci, să trecem peste, să muncim mult mai mult în meciul cu Spania și să câștigăm. Ne trebuie muncă, cum am mai spus, la meciul cu Ucraina, să ne batem cu ei, să fim mult mai agresivi decât ei și să câștigăm”, a spus și Andrei Borza, fundașul stânga în vârstă de 17 ani de la Farul Constanța, la conferința de presă.

Publicat: 23 06. 2023, 22:00