România U21 este aproape de calificarea în semifinalele Campionatului European din Italia și San Marino. Tricolorii au șase puncte din tot atâtea posibile și sunt, la egalitate cu Franța, în fruntea clasamentului din Grupa C. În ultimul meci, elevii lui Rădoi vor înfrunta reprezentativa Hexagonului la Cesena, stadion pe care România a învins-o categoric pe Anglia, scor 4-2, iar organizatorii estimează că arena va fi, din nou, plină de suporteri români.
Cu aproape 24 de ore înainte de meci, frf.ro scrie că s-au vândut aproximativ 12.000 de bilete din cele 14.000 puse în vânzare, iar aproximativ 10.000 au fost achiziționate de suporterii români, astfel că echipa lui Rădoi va benefizia de un suport masiv din partea suporterilor și la meciul cu Franța, așa cum s-a întâmplat și la partidele cu Croația (4-1) și Anglia (4-2).
Un rezultat pozitiv ar califica România de pe primul loc în semifinalele competiției, unde tricolorii vor înfrunta câștigătoarea Grupei B, adică, cel mai probabil, Germania.
În prezent, Spania este prima echipă calificată în semifinalele competiției. Ibericii au învins Polonia cu scorul de 5-0, astfel că și-au asigurat prima poziție din Grupa A. Singura șansă ca tricolorii să nu se califice în semifinale ar fi ca Franța să câștige la o diferență de trei goluri. În acest caz, Italia ne-ar depăși la golaveraj în clasamentul formațiilor de pe locul doi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER