EURO 2019 | Anglia – Franța 1-2. Final dramatic la Cesena! Britanicii au pierdut cu un autogol în minutul 90+5. Așa arată clasamentul din Grupa C

EURO 2019 | Anglia - Franța 1-2. Final dramatic la Cesena! Britanicii au pierdut cu un autogol în minutul 90+5. Așa arată clasamentul din Grupa C
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Meciurile de la EURO 2019 U21 sunt difuzate, în România, pe TVR1 și TVR HD. Partidele pot fi de asemenea ascultate pe Radio România Actualități.
  • Marți, în Grupa C, se mai joacă Anglia – Franța, de la ora 22:00.
  • Vezi AICI toate rezultatele și programul de la EURO 2019 U21.

EURO 2019 U21: Anglia – Franța 1-2 (Foden 54 / Ikone 90, Wan-Bissaka 90+5)

  • Anglia U21: Henderson – Wan-Bissaka, Tomori, Clarke-Salter, Dasilva – Maddison, Choudhurys, Foden – Sessegnon (Calvert-Lewin 75), Solanke (Mount 71), Gray (Abraham 75)
  • Rezerve: Woodman – Nelson, Konsa, Kenny, Kelly, Gunn, Gibbs-White, Dowell
  • Franței U21: Bernardoni – Dagba, Konate, Upamecano, Ballo Toure – Reine-Aldelaide, Tousart, Aouar, Ikone – Dembele, Bamba (Ntcham 66)
  • Rezerve: Prevot – Amian Adou, Caci, del Castillo, Guendouzi, Larsenneur, Mateta, Niakhate, Ntcham, Sarr, Sissoko, Thuram

Minutul 90+7: Final de meci la Cesena! Așa arată clasamentul Grupei C:

  • 1. România 3p
  • 2. Franța 3p
  • 3. Anglia 0p
  • 4. Croația 0p

Minutul 90+5: GOOOL Franța! Incredibil! Mateta reia cu călcâiul o minge venită din corner, iar Wan-Bissaka, în încearcarea sa de a bloca, trimite mingea în propria poartă.


Minutul 90: GOOOL Franța! Ikone intră în careu și trage cu piciorul stâng la colțul lung. Henderson a rămas fără replică.


Minutul 82: Ce șansă pentru francezi! Ikone ia o acțiune pe cont propriu, intră în careu și trage spre poarta lui Henderson, dar portarul englez se întinde și respinge în corner.


Minutul 66: Ratează Aouar!!! Mijlocașul lui Lyon este desemnat să execute, după ratarea lui Dembele din prima repreiză. Acesta trage puternic și lovește bara.


Minutul 64: Penalty pentru Franța! Choudhury are o intervenție dură asupra lui Bamba și vede direct cartonașul roșu, astfel că nu va juca împotriva României.


Minutul 54: GOOOL Anglia! Foden ia o acțiune pe cont propriu, scapă de patru adversari și trage pe jos din fața celor doi fundași centrali ai francezilor, Konate și Upamecano și îl învinge pe Bernardoni. Așa arată clasamentul grupei C:

  • 1. România 3p
  • 2. Anglia 3p
  • 3. Franța 0p
  • 4. Croația 0p

Minutul 46: S-a reluat jocul!


Minutul 45+2: Final de primă repriză la Cesena! Ambele echipe au bifat ocazii importante de a marca. La acest scor, tricolorii lui Rădoi rămân pe primul loc în Grupa C.

  • 1. România 3p
  • 2. Franșa 1p
  • 3. Anglia 1p
  • 4. Croația 0p

Minutul 35: Dembele nu poate să-l învingă pe Henderson! După ce a ratat penalty-ul, atacantul francez are ocazia de a se revanșa, după o greșeală a lui Wan-Bissaka. Acesta scapă singur cu portarul englez, dar șutul său este slab, iar goalkeeper-ul respinge.


Minutul 30: Grey trece pe lângă deschiderea scorului! Clarke-Salter schimbă partea către jucătorul lui Leicester, acesta preia și ajunge în careu, dar trimite în plasa laterală din poziție ideală.


Minutul 24: Francezii ratează un penalty! Clarke-Salter atinge mingea cu mâna în careu, iar centralul partidei dictează lovitură de la 11 metri. Dembele execută, dar Henderson ghicește colțul și respinge.


Miinutul 14: Ocazie imensă la poarta „Cocoșului galic”! Sessegnon este lansat spre careul francezilor, centrează spre poartă, iar Konate deviază nereficit n bara porții lui Bernardoni. Franța a fost la un pas de autogol.


Minutul 1: Fluier de start! Anglia și Franța își măsoară forțele la Cesena. Acest meci este important pentru tricolorii lui Milrel Rădoi, care au reușit să obțină o victorie răsunătoare în fața Croației, la San Marino, scor 4-1. Pe acest stadion, România U21 va juca pe 21 iunie împotriva Angliei.


EURO 2019 U21: România – Croația 4-1 (Pușcaș 11-pen., I. Hagi 13, T. Băluță 66, A. Petre 90+3 / Vlasic 18)
Arbitru: Bobby Maden (Scoția). Asistenți: Francisc Connor și David Roome (Scoția). Rezervă: Georgi Kabakov (Bulgaria)
Stadion: Serravalle (San Marino)

  • â–ºRomânia: I. Radu (cpt.) – C. Manea, Nedelcearu, Pașcanus, F. Ștefan – T. Băluță, Cicâldăus – Mans (D. Olaru 84), I. Hagi, A. Ivan – Pușcaș (A. Petre 88)
  • Rezerve: Căbuz, A. Vlad – Boboc, R. Grigore, Dragomir, V. Ghiță, D. Nedelcu, A. Rus, A. Ciobanu
     
  • â–ºCroația: Posavec – Uremovic, Benkovic, Katic, Sosa – Vlasic, Sunjic, Moro (Ivanusec 68) – Halilovic (cpt.) (Muric 77), M. Jakoliss, Brekalo (Bradaric 14)
  • Rezerve: Grbic, Semper – Majer, Bistrovic, Kalaica, Borevkovic, Basic, Kulenovic, Cabraja
     

Minutul 90+6: Fluier final! Așteptăm cu sufletul la gură meciul dintre Anglia și Franța, de la 22:00. Vineri va fi rândul nostru să jucăm contra Angliei.


Minutul 90+4: Al doilea gol înscris după intervenția VAR. „Killer-ul” Adrian Petre a fost servit ideal de Cristi Manea în șase metri, de unde a pus talpa pentru 4-1. Inițial s-a acordat ofsaid, dar după două minute de consultarea VAR, reușita a fost validată. Câștigăm cu 4-1 și înregistrăm cel mai mare scor din debutul EURO 2019.


Minutul 90+3: GOOOOOOLLLLLLLL!!! ADRIAN PETRE MARCHEAZĂ‚ PENTRU 4-1!!!


Minutul 87: Apără Radu! Portarul naționalei a respins excelent un șut expediat de Muric, la colțul scurt, dintr-o lovitură liberă directă.


Minutul 85: Ne îndreptăm spre victorie. Croații au picat după golul de 3-1 și pare că nimic nu se mai poate întâmpla.


Minutul 72: Prima schimbare a României. Mirel Rădoi îl trimite în teren pe Florinel Coman, în locul lui Andrei Ivan.

Citește și: Imagini istorice cu Gică Hagi! Cum a fost surprins „Regele” în tribune, după ce Ianis a înscris


Minutul 67: Așa s-a marcat golul de 3-1. Sosa a greșit flagrant, Tudor Băluță i-a furat mingea, după care a urmat un moment demn de un fotbalist de Premier League. Tudor Băluță a scăpat spre poarta apărată de Posavec, i-a fentat pe Benkovic și Katic, care au mușcat momeala, după care l-a executat pe portarul advers din șase metri. Așa arată un gol marcat de un fotbalist matur, un fotbalist cerebral.


Minutul 66: GOOOOOOOLLLLLLL! TUDOR BĂ‚LUȚĂ‚ ÎNSCRIE SENZAȚIONAL!!!!


Foto: Lucian Danciu


Minutul 63: Reține Radu! Jakolis a șutat din voleu, de la 16 metri, însă n-a reușit să lovească mingea în plin, astfel că Ionuț Radu a prins fără probleme.


Minutul 58: La un pas de 3-1. După o acțiune superbă, Tudor Băluță a șutat de la 18 metri, dar mingea a trecut peste bara transversală. Tricolorii mici pasează superb, se înțeleg foarte bine și dau impresia că au lăsat la hotel emoțiile.


Minutul 54: BARĂ‚! Ianis Hagi a trimis în transversală de la 19 metri, dintr-o lovitură liberă directă. Notăm prima mare ocazie din această repriză secundă.


Minutul 46: S-a reluat partida dintre România și Croația.


Minutul 45+4: Pauză în San Marino! Suntem la 45 de minute de un debut perfect la EURO 2019 U21. Pușcaș și Ianis Hagi au marcat în primul sfert de oră, după un start superb al echipei naționale. La 2-0 ne-am relaxat pentru câteva momente, iar Vlasic ne-a taxat și ne-a readus cu picioarele pe pământ. E de așteptat ca Andrei Ivan să fie schimbat cu Florinel Coman, pentru că jucătorul deținut de FC Krasnodar a dezamăgit în prima parte, a părut mereu cu un pas în spatele celorlalți.


Foto: Lucian Danciu


Minutul 44: Dennis Man a trimis pe lângă. Tudor Băluță i-a păcălit pe croați cu o pasă inteligentă, Dennis Man scăpat pe un spațiu liber, după care a ales să șuteze. Mingea a trecut pe lângă colțul lung.


Minutul 39: Scăpăm fără gol primit după o fază periculoasă. Dennis Man a comis un fault la 18 metri, iar Halilovic a arestat balonul. Puștiul deținut de AC Milan a trimis peste poartă, dintr-o poziție ideală. Rămâne 2-1 pentru România.


Foto: Lucian Danciu


Minutul 36: Pe lângă poartă! Alexandru Cicâldău a șutat de la marginea careului advers, însă mingea a trecut de puțin pe lângă bara din stânga lui Posavec. Rămâne 2-1 pentru România, e foarte important să intrăm cu acest scor la cabine.


Foto: Lucian Danciu


Minutul 33: Un  nou avertisment. Pașcanu primește cartonașul galben pentru o ținere la Jakolis.


Minutul 31: Încasăm și noi un galben. Dennis Man e avertizat după un fault comis asupra lui Benkovic.


Minutul 30: Ritm excelent în România – Croația. Am avut ocazii la ambele porți, ruperi de ritm, dar și multe greșeli personale. Flancul nostru stâng, unde activează Florin Ștefan și Andrei Ivan, a părut mereu „o pâine de mâncat” pentru elevii lui Nenad Gracan. De partea cealaltă, în echipa adversă toată defensiva a părut șuberdă.


Minutul 24: Gheorghe Hagi e prezent la meci.


Minutul 22: Primul cartonaș galben al partidei. Marin Jakolis a fost avertizat după o intrare dură asupra lui Andrei Ivan.


Minutul 20: APĂ‚RĂ‚ IONUȚ RADU! Același Nikola Vlasic a șutat la colțul lung, de la 16 metri, dar Radu s-a întins superb și a respins cu vârful degetelor. Rămâne 2-1 pentru România.


Foto: Lucian Danciu


Minutul 18: GOL Croația! Nikola Vlasic a recuperat după o pasă greșită la mijlocul terenului, a sprintat spre careul nostru, după care a șutat la colțul lung de la 20 de metri. Mingea s-a oprit în plasa laterală, după ce Ionuț Radu n-a reușit să respingă. 2-1 pentru România, început nebun de meci în San Marino.


Minutul 14: Prima schimbare a partidei. Josip Brekalo, de la Wolfsburg, a ieșit accidentat. Vedeta gazdelor a părăsit terenul după ce s-a ciocnit violent cu Cristi Manea. În locul său a intrat Domagoj Bradaric.


Minutul 13: Așa s-a făcut 2-0! Ianis Hagi a marcat după o nouă acțiune de excepție a lui Pușcaș. Vârful lui Palermo a profitat de o neînțelegere a fundașilor croați, a recuperat în careul advers, după care a trimis pe lângă Posavec. Croații au respins de pe linia porții, dar numai până la 8 metri, unde a apărut lansat Ianis Hagi.Fiul „Regelui” a trimis cu putere în plasă, pentru 2-0, reușind astfel să îndeplinească o formalitate. 2-0, început perfect! La faza golului de 2-0, croații evoluau în zece oameni, Josip Brekalo fiind în afara terenului pentru a primi îngrijiri medicale.


Foto: Lucian Danciu


Minutul 13: GOOOOOOOOOOOOOOL!!!!!! IANIS HAGI ÎNSCRIE PENTRU 2-0!!!

 

 


Minutul 11: GOOOOOOOOOOOL!!!! GEORGE PUȘCAȘ ÎNSCRIE DE LA 11 METRI!!!

 

 


Minutul 9: PENALTY PENTRU ROMÂNIA!!! George Pușcaș a deviat în centrul careului, fundașul Benkovic a atins mingea cu mâna, iar jocul a fost întrerupt după consultarea VAR. Centralul Bobby Maden a consultat VAR-ul, după care a indicat punctul cu var. Pușcaș va executa de la 11 metri!!!


Foto: Lucian Danciu


Minutul 3: OCAZIE URIAȘĂ‚! George Pușcaș a scăpat spre poarta adversă, fiind lansat excelent de Cicâldău, însă croații au scăpat basma curată. Pușcaș a șutat pe jos, balonul a trecut printre picioarele lui Josip Posavec, dar portarul croat a reușit să amortizeze mingea, care s-a plimbat pe linia porții. Posavec s-a redresat în timp util și a reușit să rețină balonul. Începem bine. Hai, România!


Foto: Lucian Danciu


Minutul 1: A început partida! România și Croația se înfruntă în primul meci al zilei de miercuri. Seara se încheie cu Anglia – Franța. Înainte de intonarea imnului, căpitanul Ionuț Radu și-a îndemnat colegii: „Cât de tare puteți!”. Cu toții avem un singur mesaj: Hai, România!


Foto: Lucian Danciu


19:13 Vreme superbă în San Marino. Încă puțin până la startul partidei.

 

 


18:50 Daniel Isăilă a vorbit despre meciul cu Croația. Selecționerul care a condus echipa U21 în startul campaniei va urmări de acasă partidele de la EURO 2019: „Undeva este o părere de rău că nu sunt și eu acolo, dar aceasta a fost decizia mea și trebuie să mi-o asum. Am primit din partea lui Vlad Munteanu două bilete, dar n-am putut merge. Am ținut legătura cu unii dintre jucători prin mesaje”, a spus Isăilă, la Digi Sport.


18:30 Tricolorii sunt gata de debut. A mai rămas o oră până la meci. Hai, România!


18:20 Cifrele ne dau emoții. După cum am spus, cotele oferite de Transfermarkt sunt orientative, însă în același timp reprezintă singura sursă pentru astfel de comparații. Conform site-ului german, primul 11 aliniat de Rădoi valorează 46.75 de milioane de euro, iar cel al Croației valorează 95.85 de milioane. Să fie o diferență atât de mare între noi și ei? Greu de spus, mai ales că băieții lui Rădoi au în picioare mult mai multe jocuri la seniori. Și să nu uităm că în preliminarii, România U21 a încasat numai patru goluri.

Așa arată primul 11 al României U21 în cifre: Ionuț Radu (15 milioane de euro) – C. Manea, Nedelcearu, Pașcanu, F. Ștefan (7.75 de milioane) – T. Băluță, Cicâldău (8.5 milioane) – Man, I. Hagi, A. Ivan (12.5 milioane) – Pușcaș (3 milioane)

 

 


18:10 Avem echipa de start a Croației! Primul 11 aliniat de Nenad Gracan valorează 95.85 de milioane de euro*. Portarul valorează 1.5 milioane, defensiva 56.05 milioane, mijlocul 25.5 milioane și atacul 12.8 milioane. Cel mai valoros e Nikola VlaÅ¡iÇ, legitimat la ȚSKA Moscova.

*cotele sunte oferite de Transfermarkt și sunt orientative


18:01 Suporterii vor face show în San Marino. Partida se va disputa cu casa închisă. Circa 5.000 de oameni vor asista în această seară la partida dintre România și Croația. Doar jocul Italia – Spania 3-1 s-a mai disputat cu casa închisă. În condițiile în care italienii găzduiesc acest turneu final.

Mai mult decât atât, fanii români vor avea și o scenografie specială în această seară. O mulțime de stegulețe au fost așezate pe locurile pe care le vor ocupa fanii echipei naționale. Hai, România!


Suporterii români în fan zone. Foto: FRF


17:51 Avem echipa de start a României! Mirel Rădoi începe cu formula anticipată de toată lumea. O surpriză ar putea fi titularizarea lui Nedelcearu, care va juca cu mască, după accidentarea suferită în Malta. Inițial s-a spus că trebuie să stea pe bară la primul joc.


Naționala de tineret pleacă la drum cu speranțe mari. Mirel Rădoi a anunțat la o conferință de presă că obiectivul echipei este calificarea în semifinalele turneului final din Italia și San Marino. Pentru a obține această performanță, România trebuie să câștige grupa din care mai fac parte Croația, Anglia și Franța sau să se claseze pe cel mai bun loc doi de la turneul final.

„E realist obiectivul, pentru că avem o generație bună, iar istoria ne obligă. Dacă ne prezentăm atât de rar, va trebui să facem lucruri mărețe. Să nu uităm că noi și Anglia am avut cea mai bună apărare în campania de calificare. Ne putem gândi la o semifinală, fie de pe primul loc, fie de pe locul 2. Important e să mergem la Olimpiadă”, a declarat Mirel Rădoi.

Speranțele lui Rădoi, îndreptățite

Deși tricolorii se află într-o grupă cu formații deosebit de puternice, obișnuite cu formarea tinerilor fotbaliști, obiectivul este unul îndreptățit, având în vedere preliminariile pentru EURO 2019. 

Tricolorii s-au calificat de pe primul loc dintr-o grupă din care au mai făcut parte Portugalia, Bosnia și Herțegovina, Țara Galilor, Elveția și Liechtenstein. Tinerii fotbaliști, conduși inițial de Daniel Isăilă și, ulterior, de Mirel Rădoi, nu au pierdut nicio partidă, înregistrând șapte victorii și trei remize. În plus, România a avut cea mai bună apărare din preliminarii, alături de Anglia, cele două încasând doar patru goluri în cele 10 meciuri.

Croația, prima nucă tare

În ciuda moralului bun din preliminarii, România este cotată cu ultima șansă în grupa C a turneului final, potrivit cotelor de piață a celor 23 de jucători din fiecare națională. Lotul României este cotat la 50,95 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt, în timp ce al Croației este estimat la 78,1 milioane de euro.

Printre numele importante ale croaților conduși de Nenad Gracan se numără Nikola Vlasic (21 de ani), mijlocașul central de la Everton, împrumutat în ultimul sezon la ȚSKA Moscova, Josip Brekalo (20 de ani), „aripa” stângă a nemților de la  VfL Wolfsburg, sau Filip Benkovic (20 de ani), fundașul central al lui Celtic Glasgow. 
 
În plus, 15 dintre cei 23 de jucători evoluează în campionate din străinătate. Nu lipsesc echipe precum Bordeaux (Toma Basic), VfB Stuttgart (Borna Sosa), AC Milan (Alen Halilovic, împrumutat la Standard Liege) sau Benfica Lisabona (Branimir Kalaica)
 
Rădoi, impresionat de jocul croaților
 
Mirel Rădoi a scos în evidență și o slăbiciune a echipei sale, reprezentată de lipsa de concentrare în anumite perioade ale jocului. Selecționerul a lăudat organizarea defensivă a croaților și ritmul impus pe toată durata meciului.
 
„În momentul de față, încerc să văd informațiile despre Croația, să vedem jucătorii care pot anihila momentele în care n-avem posesia. Îmi place foarte mult la ei organizarea defensivă, plus că încearcă să-și impună ritmul pe tot parcursul jocului. Aici ar putea apărea o problemă pentru noi deoarece în această campanie e clar că am avut o problemă. Ori suferim în primele 15 minute, ori între minutele 60 și 75. Mi-e frică de partea asta, ca în intervalul ăsta să nu primim goluri.
 
E clar că n-o să putem avea în permanență posesia balonului și va trebui să știm ce să facem și când nu avem mingea. Strategia va fi să jucăm de la portar, să încercăm să avem posesia atât de mult cât ne va permite adversarul și pregătirea noastră fizică”, a mai spus Rădoi.
 
Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru Campionatul European U21 din Italia și San Marino
 
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
 
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo)
 
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Vlad Dragomir (Perugia)
 
Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
 
Program EURO 2019
  • GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
  • GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
  • GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația
 
Programul grupei C:
  • 18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
  • 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
  • 24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×