EURO 2019 | „Cocoșul galic” a fost nimicit de „La Rojita”: Spania – Franța 4-1. Visul Generației de Fier, ucis în ultimele minute: România – Germania 2-4

Redactor:
Daniel Anghel
EURO 2019 |
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România a părăsit EURO 2019 U21 după ce a pierdut cu 4-2 în fața Germaniei, în prima semifinală de la turneul final.
  • Spania și Germania se vor duela pentru a doua oară la rând în finala EURO U21. În urmă cu doi ani, Germania s-a impus cu 1-0 în ultimul act.
  • Finala va avea loc duminică, la ora 22:00.

Spania – Franța 4-1 (Roca 28, Oyarzabal 45+4-pen., Olmo 47, B. Mayoral 67 / Mateta 14-pen.)

Spania: Sivera – Aguirregabiria, Vallejo, Nunez, Junior – Ruiz, Roca – Olmo, Ceballos, Fornals – Oyarzabal
Rezerve: Martin Fernandez, Simon – Caricol, Lirola, Mayoral, Mere, Merino, Mir, Alfonso, Soler, Vallejo, Zbeldia
Antrenor: Luis de la Fuente

Franța: Bernadoni – Dagba, Konate, Upamecano, Ballo Toure – Guendouzi, Tosart, Aouar – Ikone, Mateta, Reine-Adelaide
Rezerve: Larsonneur, Prevot – Amian Adou, Caci, Del Castillo, M. Dembele, Niakhate, Ntcham, Sarr, Sissoko, Thuram
Antrenor: Sylvain Ripoll

Minutul 90+4: Fluier final! Spania învinge Franța cu 4-1 și se va duela cu Germania în finala de pe „Dacia Arena”.


Minutul 67: GOL Spania! Borja Mayoral duce scorul la 4-1, după o centrare superbă a lui Pablo Fornals. Franța e la pământ.


Minutul 47: GOL Spania! Olmo finalizează un contraatac devastator și Spania e tot mai aproape de marea finală.


Minutul 45+4: GOL Spania! Mikel Oyarzabal înscrie de la 11 metri! Spania trece în avantaj la ultima fază a primei reprize. Suntem la 45 de minute de a vedea a doua finală consecutivă în Germania și Spania.


Minutul 28: GOL Spania! Marc Roca egalează la 14 minute de la golul Franței. Mijlocașul defensiv a înscris în urma unei lovituri de colț, după două parade senzaționale ale lui Bernadoni.


Minutul 14: GOL Franța! Mateta deschide scorul de la 11 metri. Firpo Junior a comis faultul, iar Jean-Philippe Mateta a trimis în plasă pentru 1-0.


Minutul 1: A început a doua semifinală de la EURO 2019.


România U21 a părăsit dramatic EURO 2019 U21, 2-4 în semifinala cu Germania, meci decis abia în ultimele minute de golurile lui Waldschmidt și Amiri. Semifinalistă la prima participare la turneul final după 21 de ani, generația lui Pușcaș și Hagi pleacă acasă cu o performanță neașteptată și cu calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo în buzunar.

Am început bine, iar modul în care s-a comportat naționala a dat impresia că Rădoi a pregătit și cel mai subțire fir de iarbă de pe gazonul din Bologna. Am luat gol în minutul 21, de la Amiri, după o fază în care mijlocul a cedat, apoi am pus în scenă o revenire fabuloasă. A marcat Pușcaș, din penalty-ul scos de Ianis (minutul 26), iar vârful lui Palermo a făcut dubla în minutul 44, din centrarea lui Ivan. 2-1 la pauză, 45 de minute până la întâlnirea cu istoria.

Doar că oboseala și-a spus cuvântul, nemții au mărit ritmul și am devenit neputincioși într-un asemenea scenariu. Cu Amiri plecând o dată la câteva minute printr-o defensivă din ce în ce mai greu de coordonat, golul de 2-2 a venit logic, de la golgheterul Waldschmidt, după un penalty comis de Ianis. Nu am mai existat în atac, nemții au confiscat mingea, iar căderea noastră a fost evidentă. Am fi putut ajunge în prelungiri, unde plecam oricum cu șansa a doua, dar Waldschmidt a trimis, pe jos și pe lângă Radu, un șut care ne-a curmat visul. A urmat eliminarea lui Pașcanu, o lovitură liberă transformată în gol de Amiri, iar România – Germania s-a terminat 2-4.

Rădoi și ai lui așteaptă avionul spre casă și baia de mulțime meritată, în timp ce nemții stau cu ochii pe Franța – Spania, meciul care le va decide adversara care va sta între Manschaft și al doilea titlu continental consecutiv la Under 21.

EURO 2019 U21: România – Germania 2-4 (Pușcaș pen. 26, 44 / Amiri 21, 90+4 Waldschmidt pen. 52, 90)
Stadion: Renato Dall’Ara (Bologna)
Arbitru: Orel Grinfeld (Israel). Asistenți: Roy Hassan și Idan Yarkoni (Israel). Rezervă: Andris Treimanis (Letonia)

România: Radu (cpt.) – C. Manea,   Pașcanu, Nedelcearu, F. Ștefan – T. Băluță, Cicâldău (Ciobanu 69) – D. Man,   I. Hagi,   A. Ivan (Fl. Coman 55) – G. Pușcaș (A. Petre 88)
Rezerve: Căbuz, A. Vlad – R. Boboc, R. Grigore, V. Dragomir, V. Ghiță, Nedelcu, A. Rus,  Olaru
Selecționer: Mirel Rădoi

Germania: Nubel – Klostermann,   Tah (cpt.),   Baumgartl, Mittelstädt – Max Eggestein (Maier 89) – Neuhaus (Nmecha 79), Dahoud (Koch 90+4), Öztunali – Waldschimdt, Amiri
Rezerve: Müller, Schubert – M. Richter, Johannes Eggestein, Anton, Serdar, Uduokhai, Koch, Löwen
Selecționer: Stefan Kuntz

Minutul 90+6: S-A TERMINAT, MULȚUMIM BĂ‚IEȚI! Visul frumos ia final după 2-4 cu Germania în semifinalele EURO 2019, dar rămânem cu multe sentimente după turneul final. Fotbalul românesc s-a trezit, s-a bătut de la egal la egal cu monștrii europeni și a ieșit învingător. Bravo, generație de fier!

Minutul 90+4: GOL GERMANIA, GAME OVER! Amiri nu bate extraordinar lovitura liberă primită după eliminarea lui Pașcanu, o face pe colțul lui Radu, dar căpitanul nostru plonjează târziu și nu mai poate face nimic. Plecăm acasă de la EURO după o aventură mai lungă decât ne-am așteptat. Plecăm acasă obosiți, dar mândri de o performanță rară.


Minutul 90+2: PAȘCANU E ELIMINAT! „România, România!” se aude din mii de voci românești, dar realitatea din teren nu ne ajută. Nmecha scapă singur cu portarul, e faultat de Pașcanu, care e eliminat, și nemții primesc o lovitură liberă de la marginea careului.


Minutul 90: GOL GERMANIA, VISUL NE E CURMAT DRAMATIC! Pașcanu îl faultează pe Nmecha, apoi mingea îi e mișcată lui Waldschmidt, care înscrie cu un șut perfect, pe jos, printre picioarele lui Pașcanu și ajutat de bară! Păcat, dar rezultatul părea ușor de anticipat, pentru că ai noștri sunt la pământ din punct de vedere fizic. Mai sunt, totuși, cinci minute de speranță!


Minutul 86: MULȚUMIM ȘI ȚIE, NMECHA! Introdus pe teren în minutul 79, atacantul de origine nigeriană scapă complet singur cu Radu, după o pasă lungă care l-a sărit pe Nedelcearu, are tot timpul din lume să-și așeze mingea, dar o scoate din stadion după o execuție nefericită. Avem noroc, apoi Rădoi îl schimbă pe Pușcaș cu Adrian Petre.


Minutul 83: MULȚUMIM, WALDSCHMIDT! Suntem foarte obosiți, mingea devine un obiect străin echipei noastre, iar marele nostru noroc este că Waldschmidt, autorul golului și golgheterul turneului, oferă una dintre marile ratări ale compeiției. După o nouă intrare fulgerătoare în careu, mingea sare la vârful neamț la șapte-opt metri, dar acesta o bărbierește și o scoate din careu.


Minutul 80: Căldura face victime. Patru suporteri români au leșinat din cauza temperaturii de la Bologna și au avut nevoie de intervenția medicilor.


Minutul 75: Gânduri înaintea ultimului sfert de oră. Au echilibrat tot ce înseamnă statistică, dar vestea bună e că au mai scăzut puțin tempoul și atacurie nu se mai poartă în aceeași viteză. Vestea mai puțin bună? Mingea nu mai stă la noi, iar Florinel Coman nu a intrat deloc bine în meci. Vor mai fi, probabil, câteva minute în care nemții vor căuta golul de 3-2, apoi lucrurile ar trebui să se liniștească odată cu apropierea minutului 90.


Minutul 71: Scăpăm! Amiri taie pur și simplu toată apărarea noastră, îl deschide oe Oztunali, linia noastră defensivă e dezechilibrată și Waldschmidt ajunge în poziție de finalizare. Trage cu interiorul, la colțul lung, dar nu nimerește poarta și pune capăt momentului periculos. Mutăm imediat jocul în jumătatea adversă, dar tentativa de atac se termină cu un fault al lui Pușcaș la un corner bătut de Ianis.


Minutul 69: Filmul rulează la fel, Rădoi mută cu un debutant. Nemții au controlul partidei, iar fostul închizător de la Steaua simte nevoia să schimbe ceva în zona de teren pe care o controla pe vremuri. Renunță la Cicâldău și-i oferă debutul la EURO lui Andrei Ciobanu, mijlocașul Viitorului. Acum, jucăm cu trei mijlocași de la fosta campioană, Băluță, Ciobanu și Hagi.


Minutul 62: Se schimbă raportul de forțe. Mingea stă la nemți, care se împrăștie pe tot terenul când atacă în haită, dar nu-și creează ocazii mari de gol. O nouă pauză de hidratare, un nou moment în care Rădoi își poate mobiliza fotbaliștii.


Minutul 55: Schimbarea așteptată. Pauza de hidratare mai taie din ritmul nemților, iar Rădoi face înlocuirea la care se aștepta toată România: iese Ivan, intră Coman. Publicul se trezește!


Minutul 52: GOL GERMANIA! Golgheterul EURO 2019 bate cu stângul, în stânga lui Radu, căpitanul nostru ghicește colțul și atinge mingea, dar se repetă povestea de la golul lui Pușcaș și balonul intră în poartă. 2-2, urmează momente grele, pentru că nemții au moralul de partea lor. E rândul fanilor români să iasă la rampă!


Minutul 50: PENALTY GERMANIA! Adversarii bat un cornet în spate, pe jos, pentru Dahoud, iar Ianis face prostia de a-l trage de tricou pe mijlocașul Borussiei Dortmund. Infracțiunea începe în afara careului, dar se termină înăuntru și Waldschmidt se prezintă în fața lui Radu. Hai, Ionuț!


Minutul 46: Reîncepe lupta cu istoria. Nicio schimbare la pauză, 45 de minute până la marea fnală EURO 2019!


Minutul 45+6: Pauză la Bologna. Avem nouă șuturi spre poartă, patru pe poartă, cinci cornere și 60% posesie. Dominăm campioana europeană și suntem la 45 de minute de un rezultat măreț pentru un sport românesc atât de încercat. Beți apă, mâncați câteva cireșe, ne așteaptă trei sferturi de oră pline de suspans.


Minutul 45+4: PUȘCAȘ, APROAPE DE HAT-TRICK! Desfacem bine jocul, Ștefan centrează perfect din stânga, Pușcaș reia din nou cu capul, o face foarte bine, puternic, dar Nubel se mișcă repede, împinge cum trebuie în picioare și scoate balonul cu un reflex uimitor. Este una dintre reprizele istorice ale fotbalului românesc!


Minutul 44: GOOOOOOOOOL ROMÂNIA, GOOOOOOOL PUȘCAȘ! Mittelstadt dă cu mingea în Eggestein, Ianis recuperează, îl lanează pe Ivan cu o precizie uluitoare, fostul craiovean centrează perfect, iar Pușcaș se desprinde dintre doi fundași, reia perfect cu capul și Nubel pozează ca la un portret static. Avem 2-1, trebuie neapărat să intrăm cu acest rezultat la pauză!


Minutul 38: Dominăm toate capitolele statistice (64-36 la posesie la un moment dat), dar, în continuare, ne păcălesc pe o tranziție pozitivă uluitor de rapidă. Băluță pierde mingea, apoi e nevoie de o intervenție de ultim moment a lui Cicâldău pentru a bloca un șut periculos pentru poarta lui Radu. Stăm bine în teren, temporizăm când e nevoie,, deschidem și jocul pe flaucuri și punem presiune pe stoperii lor înalți.


Minutul 31: Dominăm. Și ratăm prin Băluță și Pușcaș. Tudor trimite o bombă din afara careului, Nubel se întinde și respinge în lateral, Pușcaș ajunge primul la minge, dar nu are timp să reia în poartă și nu mai poate încerca decât p scăriță. Jucăm bine, am mutat presiunea pe nemți și ne-am așezat în jumătatea lor, dar trebuie să fim atenți în continuare pe axul central.


Minutul 26: GOOOOOOL ROMÂNIA!!! Pușcaș nu bate extraordinar, în dreapta lui Nubel, portarul nemților ghicește colțul și atinge mingea, dar aceasta se duce în poartă! 1-1, o luăm de la capăt!


Minutul 24: PENALTY ROMÂNIA! Mutăm rapid jocul în careul lor, Baumgartl îl calcă evident pe Ianis Hagi în suprafața proprie de pedeapsă, arbitrul lasă avantaj, Pușcaș lovește bara, apoi e consultat VAR-ul. Logic, se acordă lovitură de la 11 metri, pentru că Baumgartl l-a călcat cât se poate de evident pe Ianis Hagi înainte ca balonul să ajungă la Pușcaș.


Minutul 21: GOL GERMANIA! Am picat exact în capcana pe care o descriam mai devreme și, după o ocazie a lui Dennis Man, Amiri a deschis scorul cu un șut din afara careului, după o cursă lungă în care nu a putut fi oprit și nici faultat de vreunul dintre apărătorii noștri. Golul a venit pentru că mijlocul terenului s-a rupt, cu Cicâldău și Băluță prea sus, adica exact schema tactică atât de evidentă pusă în practică de Kuntz.


Minutul 19: Oztunali cel periculos. Mijlocașul dreapta e cel mai activ om al nemților, are în permanență dueluri unu vs. unu cu Ștefan, iar la una dintre faze încearcă șutul la colțul scurt, cu stângul. Radu are ceva emoții, dar reține în doi timpi.


Minutul 17: TIME OUT. Se merge la margine, se bea apa care să mai înlăture căldura, apoi jocul se reia din jumătatea noastră.


Minutul 13: Mergem peste ei. Și bine facem! Ianis bate bine un corner, reia Ivan, apoi se creează un carambol periculos în careul nemților. Rămânem sus, mai trimitem câteva centrări prin Iannis și Ștefan, Pușcaș cere penalty și e ignorat, apoi nemții pun capăt unei perioade de dominare a noastră.


Minutul 8: BĂ‚LUȚĂ‚ TO THE RESCUE. Prima concluzie e că mijlocul Germaniei e mult mai competent decât al Franței, Angliei sau Croației, iar asta se vede în momentul în care turează motoarele și cei patru oameni se desfac pe toată linia frontului. Așa e eliberat Oztunali, care primește de la Klostermann dar șutul turcului e blocat în ultimul moment de Tudor Băluță. Sunt mai tehnici, mai rapizi decât adversarii de până acum și ne vor crea probleme mari.


Minutul 5: Se simte miza, începutul e clasic pentru o semifinală. Nemții nu impun un ritm prea rapid și, surprinzător, mingea stă la noi în primele minute ale partidei, cu adversarii încercând să aglomereze bine mijlocul terenului și să aștepte culoare pentru contre rapide.


19:00 START ÎN SPRINTUL SPRE ISTORIE. S-au cântat cele două imnuri (evident, al nostru mai cu patimă) și arbitrul Orel Grinfeld a fluierat pentru prima dată. Radu încă țipă în tentativa de a-și mobiliza colegii. Așa, căpitane!


18:53 Când galbenul domină Bologna. Ca de obicei, fanii români sunt mult mai mulți decât adversarii și înfruntă căldura din Italia fără să stea pe gânduri. Între timp, Radu e auzit când aproape că urlă la colegii lui: „E momentul nostru, știm asta!”.


18:40 Absența care-l bucură pe Pancu. Faptul că Stefan Kuntz l-a lăsat pe bancă pe Richter, marcator a trei goluri la acest turneu final, e surprnzător pentru antrenorul Rapidului: „Mie mi se părea cel mai periculos! S-o fi accidentat, e pe bancă, dar tot lotul e pe bancă. Sau n-o fi dormit bine, cine știe. Oricum, asta e o veste foarte bună pentru noi!”, a spus antrenorul Rapidului, aflat în studioul Televiziunii Române. În locul lui Richter, accidentat ușor în partida cu Austria, ultima din grupe, va juca Neuhaus.


18:12 Horror! FRF a anunțat oficial că la ora de start a partidei, temperatura resimțită la nivelul gazonului va fi de 43 de grade celsius.

Bogdan Codorean, doctorul pe mâna căruia au trecut numeroși sportivi, a vorbit despre cum se pot proteja sportivii împotriva căldurii excesive: „Au o echipă medicală foarte bună, doctorul Meiu, care e cordonatorul loturilor naționale, știe foarte bine ce e de făcut. În mare e foarte bine să te hidratezi, să te rehidratezi după efort și există multe suplimente pe care ei le au și trebuie să le folosească așa cum spune staff-ul medical. E important ca tot staff-ul tehnic să aibă încredere în medic. Rădoi a fost un jucător și e un antrenor puternic și care știe să-și asculte colaboratorii. A făcut o surpriză plăcută și cred că are șanse mari să mai facă un rezultat bun și acum”, a declarat doctorul Ion Bogdan Codorean la ProSport LIVE.


18:07 Mai puțin de o oră până la startul jocului. Totul e pregătit pentru România – Germania. Cine merge mai departe?

 

 


17:25 Avem echipele de start! Mirel Rădoi merge pe mâna jucătorilor care au intrat din primul minut și în jocul cu Croația, câștigat cu 4-1. De partea cealaltă, Stefan Kuntz l-a lăsat pe bancă pe Marco Richter, omul care după prima etapă a primit nota 9.6!

 

 


17:15 Probleme pentru Rădoi. Conform Digi Sport, Alex Cicâldău are probleme după meciul cu Franța și ar putea rata semifinala cu Germania din această seară.


11.30 Cum se relaxează jucătorii! În autocar, vestiar, înaintea antrenamentelor și a meciurilor, elevii lui Rădoi ascultă melodii ca: Sllash & Doppe – Aguella (Original Mix), Offset – Clout ft. Cardi B, Mustard, Migos – Pure Water (Official Video), B.U.G. Mafia – Cât Poți Tu De Tare (feat. Bodo), B.U.G. Mafia – Cu Tălpile Arse (feat. Jasmine), Puya cu Ligia, Vescan și Mahia Beldo – Pagini de Istorie.


10:50 Joacă Jonathan Tah? UEFA a prefațat partida tricolorilor cu Germania de la Bologna și este cu ochii pe „ciocnirea” dintre ofensiva tricolorilor și defenisva „de fier” a lui Stefan Kuntz: „Cu Benjamin Henrichs absent din cauza suspendării, experimentații Tah și Baumgartl trebuie să gestioneze pericolele Hagi și Pușcaș, care au fost furtunoși în acest turneu. Cei doi au înscris jumătate din cele opt goluri ale României”, se arată pe site-ul UEFA.

 

 


09:15 Fanii tricolorilor vor domina fundalul sonor și la Bologna! Miercuri, la ora 16:00, organizatorii turneului au anunțat că s-au vândut aproximativ 18.000 de bilete, 16.000 fiind cumpărate de către suporterii români, potrivit frf.ro. Aproximativ 20.000 de români vor fi pe stadionul din Renato Dall’Ara la ora partidei.


Calificată în semifinale și, totodată, la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo, naționala României continuă cursa pentru trofeul Euro 2019. După ce au trecut de o grupă „de foc” cu Franța, Anglia și Croația, tricolorii lui Mirel Rădoi își măsoară forțele cu selecționata Germaniei, la Bologna, de la ora 19:00.

Actuala echipă a lui Stefan Kuntz este campioana en-titre, după ce a câștigat finala din 2017 cu Spania, scor 1-0. În acest an, cele două se pot întâlni din nou în ultimul act al competiției, la Udine, în cadrul finalei de la Udine. Meciul cu dintre Germania și România, de pe stadionul Renato Dall’Ara din Bologna va fi arbitrat de Orel Grienfeld (Israel), ajutat de Roy Hassan și Idan Yarkoni.


Tricolorii, la antrenamentul oficial de la Bologna.

Germania, cea mai bună ofensivă. Franța, ce mai bună defensivă

Adversarii noștri se pot lăuda cu zece goluri marcate în cele trei partide din Grupa B. Aceștia au debutat la turenul final din Italia cu o victorie în fața Danemarcei, scor 3-1, iar apoi s-au distract cu Serbia, scor 6-1. Elevii lui Kuntz au încheiat grupa cu o remiză cu Austria, 1-1. România are, la egalitate cu Spania, a doua cea mai bună ofensivă a turneului, cu opt goluri marcate, toate în victoriile răsunătoare cu Croația (4-1) și Anglia (4-2). Față de iberici, tricolorii au încheiat grupa cu un golaveraj superior, 8-3, față de 8-4.

Franța, echipa cu care am remizat la Cesena, scor 0-0, a primit un singur gol în grupe, în primul meci, cu Anglia, și se laudă cu cea mai bună defensivă înainte de meciul cu Spania de la Reggio Emilia.

Caniculă la ora meciului

Meteorologii au anunțat că, la ora partidei, vor fi aproximativ 39 de grade Celsius, lucru care nu-i bucură pe fotbaliștii ambelor echipe. Selecționerul Germaniei, Stefan Kuntz, a anunțat că le va interzice elevilor săi să folosească aerul condiționat, pentru a se obișnui, treptat, cu temperatura de la ora partidei. Mirel Rădoi nu va recurge la aceeași măsură:

„Eu nu am nicio problemă, nu joc, dar nici nu simt căldura. Poate m-am obișnuit cu vremea din Golf. Avantajul din meciul cu Croația a fost că noi ne-am concentrat către echipa Croație și nu către căldură. Asta trebuie să facem și mâine seară.

Nu e neapărat bizar. E o măsură în care cred ei. Noi nu putem să facem asta, pentru că nu avem destui oameni care să urmărească jucătorii dacă după ce vom ieși pe ușă nu vor da drumul din nou la aer”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Nu avem amintiri plăcute cu Germania U21

Ultima oară când reprezentativa U21 a României s-a întâlnit cu Germania, nemții au învins cu 8-0. Se întâmpla în preliminariile Campionatului European din 2015.După acel meci, FRF a emis un comunicat prin intermediul căruia și-a prezentat scuzele față de suporterii echipei naționale: „Federația Română de Fotbal își cere scuze fanilor fotbalului românesc pentru două dintre rezultatele echipelor de juniori și tineret din ultima perioadă […]Avem răbdare și încredere, ceea ce așteptăm de la toți suporterii fotbalului românesc. Pentru a construi un viitor solid, nu putem trata superficial niciun moment din prezent!”, au scris reprezentanții Federației, în 2014.

Absențe importante în tabăra germanilor

Stefan Kuntz, selecționerul Germaniei, nu poate conta pe Benjamin Henrichs (22 de ani), fundașul stânga al lui AS Monaco. Presa din Germania a scris că Jonathan Tah (23 de ani), fundașul central al lui Bayer Leverkusen, ar fi și el incert pentru această partidă. Kuntz a contat pe serviciile sale în toate cele trei partide din Grupa B, inclusiv în cea încheiată la egalitate cu Austria, scor 1-1. Tah a fost integralist în toate partidele, alături de Timo Baumgartl (23 de ani) de la Stuttgart.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"West Ham". Becali, ofertă să cumpere un club de mare tradiţie din Anglia. Suma uriaşă pusă pe masă în urmă…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum de baie
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum…
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×