România U21 joacă diseară, de la ora 19:00, meciul cu Germania U21, duel crucial pentru calificarea în sferturile EURO 2021. Marcel Răducanu, ex-mare internațional și un specialist al fotbalului german, a vorbit pentru ProSport despre șansele selecționatei pregătite de Adrian Mutu.
România U21 e acum la egalitate în Grupa A cu Germania U21, câte patru puncte. Urmează în ierarhie Olanda, două puncte, batavii urmând a se duela cu Ungaria, națională deja eliminată, zero puncte.
„E așa o conjunctură…Echipa noastră are patru puncte, nemții la fel, iar olandezii două puncte și dacă ei în bat pe unguri fac cinci puncte. Dacă noi pierdem cu Germania s-a terminat! Deci nu au voie să piardă cu Germania! Se pot încurca lucrurile.
Să sperăm că nu ne bat…cu toate că au o echipă bună! Noi trebuie să ne gândim doar la noi, să ne facem jocul, să le punem probleme, cum am făcut și în trecut. România trebuie să joace agresiv, compact! Îmi plac ăștia mici cum evoluează, sunt patru – cinci care ar fi fost și-n echipa mare.
Îmi plac acești copii! Au atitudine, sunt foarte disciplinați în joc, îl au pe Ciobanu, care bate foarte bine lovituri libere. Șansele lor de a trece de grupe sunt mai mari ca ale României de a se califica la Mondial” a declarat Marcel Răducanu pentru ProSport.
Live Blog România – Germania în Grupa A de la EURO U21 din Ungaria. Cele mai noi informații despre partida de la Budapesta: „Tricolorii” revin la echipamentul galben
Am auzit că Mutu ar vrea să umble la «primul 11» și să joace fără Moruțan și Olaru. Că nu știu cum au jucat cu Ungaria, că nu știu ce…Eu spun doar atât: «Fără Moruțan și Olaru va fi la revedere cu Germania!». Nu vom avea nicio șansă! – Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER