Radu Drăgușin, debut la Campionatul European 2021! Adi Mutu l-a introdus în locul lui Alex Pașcanu, cel mai bun om al naționalei

Radu Dragusin, debut la Campionatul European U21 2021
Vezi galeria foto - 10 poze

Radu Drăgușin a debutat la Campionatul European 2021. Fundașul lui Juventus a intrat în minutul 64, în locul lui Alex Pașcanu, poate cel mai bun jucător al naționalei lui Adi Mutu în meciul cu Germania U21.

România a jucat cu calificarea pe masă în ultimul meci din grupele Campionatului European U21, din Ungaria și Slovenia. După remiza, 1-1, cu Olanda, naționala lui Adi Mutu a câștigat cu Ungaria, 2-1. O victorie cu Germania i-ar fi adus naționalei calificarea în sferturile turneului.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Radu Drăgușin, debut la Campionatul European 2021! Adi Mutu l-a introdus în locul lui Alex Pașcanu, cel mai bun om al naționalei

Adi Mutu a surprins la începutul meciului, când a schimbat formula de start. Nu mai puțin de cinci jucători a schimbat selecționerul față de meciul cu Ungaria. Deși cu o formulă mai defensivă, naționala a avut cea mai mare ocazie, prin Alex Mățan, care a lovit bara în minutul 5.

Mutu a trebuit să schimbe în repriza secundă, iar Radu Drăgușin a fost aruncat în luptă, în locul lui Alex Pașcanu, poate cel mai bun om al naționalei. Fundașul lui Juventus a intrat pe teren în minutul 64.

Radu Drăgușin este aproape să semneze prelungirea contractului cu Juventus, după cum a anunțat Florin Manea la ProSport Live.

Mutu: L-am ales pe Ciobotariu pentru că joacă la echipa campioană

„Știu că mulți s-au întrebat de ce nu este titular, este foarte bine ca fiecare să își spună părerea, nu mă supar când sunt criticat sau când primesc sugestii. Într-adevăr, Radu este un jucător extraordinar dar, la fel ca Tavi, are doar 18 ani, este încă tânăr, să nu uităm că a jucat doar câteva minute pentru Juventus. Dacă era aruncat încă de la început pe teren, putea fi cuprins de emoția turneului și să fi făcut vreo greșeală.

Așa, în loc să avem etapele normale, trecute cu inteligență, probabil nu ar fi fost bine. Dar dacă va fi nevoie și va fi chemat să joace, sunt sigur că va răspunde pozitiv.

Nu trebuie să punem presiune pe ei pentru că sunt foarte tineri, îți trebuie meciuri ca să te maturizezi pentru că ai în față jucători care evoluează deja la echipe mari, cum am avut cu olandezii, trebuie să fim atenți la ce alegeri facem. L-am ales pe Ciobotariu pentru că joacă la echipa campioană, știe ce înseamnă să joci sub presiune”, a spus Adrian Mutu, înaintea „finalei” cu Germania U21.

ECHIPELE DE START:

GERMANIA U21: Dahmen – Vagnoman, Pieper, Schlotterbeck, Raum – Dorsch, Baku, Maier – Nmecha, Klimowicz, Berisha
REZERVE: Schubert, Grill – Moukoko, Burkardt, Ozcan, Ambrosius, Jakobs, Thiaw, Stach, Kruger, Letisch, Janelt
SELECȚIONER: Stefan Kuntz

ROMÂNIA U21: Vlad – Vlădoiu, Ciobotariu, Pașcanu, Haruț – Itu, Dulca, Oaidă – Olaru, Ad. Petre, Mățan
REZERVE: Aioani, Eșanu – Boboc, Opruț, Drăgușin, Cîmpanu, Moruțan, Ciobanu, Chindriș, Oct. Popescu
SELECŢIONER: Adrian Mutu

Stadion: Bozsik Arena (Budapesta, Ungaria)
Arbitru: Guillermo Cuadra Fernandez

Publicat: 30 03. 2021, 20:35
Actualizat: 30 03. 2021, 20:43