România U21 și-a stabilit cartierul general în Budapesta: 5 curiozități despre orașul confundat în dese rânduri de străini cu Bucureștiul | FOTO

România U21 și-a stabilit cartierul general în Budapesta, unde va disputa cele trei meciuri din grupele Campionatului European de Fotbal. S-a cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din capitala Ungariei, Marriott, chiar pe malul Dunării.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

ProSport vă prezintă 5 lucruri inedite despre Budapesta, oraș confundat în dese rânduri de străini cu Bucureștiul.

1. Are printre cele mai vechi grădini zoologice din lume

În Budapesta se găsește una dintre cele mai vechi grădini zoologice din lume. Grădina Zoologica din Budapesta a fost inaugurată în 1865, iar de când Ungaria a intrat în Uniunea Europeană a primit și mai mulți vizitatori. De altfel, de la 1 mai 2004 de când Ungaria a intrat în UE, Budapesta a devenit a doua cea mai vizitată capitală din Europa Centrală, după Praga. Totodată, Budapesta e pe locul 25 în topul celor mai vizitate orașe din lume!

2. Orașul e alcătuit, de fapt, din două orașe: Buda și Pesta

Un lucru interesant despre capitala Ungariei este că e împărțită în două orașe: Buda și Pesta. De altfel, era foarte aproape ca numele capitalei să nu fie Budapesta, ci Pestabuda, însă datorită faptului că Buda este cea mai veche parte a orașului s-a decis ca astfel să se numească actuala capitală maghiară. Alăturarea celor două nume de orașe s-a făcut în 1837, ambele orașe susținându-și candidatura pentru prima parte a numelui.

3. Confuzia deasă între Budapesta și București

Conform unui studiu, confuzia dintre Budapesta, capitala Ungariei, și București, capitala României, ocupă locul 5 într-un clasament al confuziilor. Mulți muzicieni celebri au făcut această confuzie: James Hetfield de la Metallica, Manowar, Michael Jackson, Iron Maiden, Whitesnake și chiar Lenny Kravitz. Pe primul loc în acest top se află orașul Palma de Mallorca (din Insula Mallorca), confundat deseori cu Las Palmas (din Insulele Canare).

4. Podul cu lanțuri + alte poduri devenite obiective turistice

Circulă foarte multe legende urbane despre podul cu lanțuri din Budapesta. Toate sunt false (sau cel puțin așa se spune), însă legendele spun că cei care au fost implicați în construirea lor s-au sinucis, ba pentru că ar fi realizat că nu aveau suficiente materiale pentru a termina podul, ba pentru că leii, celebrii lei care străjuiesc podul, nu ar fi fost perfecți, ba chiar se spune că podul ar fi fost făcut inițial pentru ca arhitectul principal să ajungă mai repede la amantă. De altfel, în Budapesta sunt nu mai puțin de 8 poduri, care au devenit obiective turistice în sine și fiecare are povestea lui: Chain Bridge, Árpád Bridge, Margaret Bridge, Elisabeth Bridge, Liberty Bridge, Petőfi Bridge, Megyeri Bridge și Rákóczi Bridge. Foto imagine principală: Tvl.ro

5. Cea mai veche linie de metrou din Europa continentală + Labirintul natural de sub Budapesta

Împăratul Franz Joseph a inaugurat metroul din Budapesta în 2 mai 1896, devenind astfel a doua cea mai veche linie de cale ferată electrică subterană din lume, după cea din Londra. Tot în capitala Ungariei se găsește și cel mai mare sistem de peșteri geotermale, Budapesta fiind construită pe un labirint alcătuit din circa 200 încăperi subterane.

Grupa României U21 la EURO 2021

  • Ungaria
  • Germania
  • România
  • Olanda

Meciurile României U21:

24 martie: România U21 – Olanda U21
27 martie: Ungaria U21 – România U21
30 martie: Germania U21 – România U21

Lotul României U21 pentru Campionatul European

  • PORTARI: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București);
  • FUNDAȘI: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);
  • MIJLOCAȘI: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
  • ATACANȚI: George Ganea (FC Viitorul), Adrian Petre (UTA).

Faza grupelor EURO U21 va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai și 6 iunie 2021. În acastă săptămână, turneul final va putea fi urmărit în direct la TVR 1 și în format liveVIDEO+FOTO pe ProSport.ro.

Publicat: 23 03. 2021, 16:09
Actualizat: 23 03. 2021, 16:15