Site-ul oficial al UEFA nu a avut milă după România – Ucraina: „Verdict final!”

Site-ul oficial al celor de la UEFA nu a avut milă de elevii lui Emil Săndoi, după ce România a cedat fără drept de apel în fața reprezentativei din Ucraina, scor 0-1, la Campionatul European U21.

Site-ul oficial al UEFA nu a avut milă după România – Ucraina

Site-ul forului a făcut o scurtă analiză a partidei care a avut loc pe arena din Ghencea și a concluzionat că victoria elevilor lui Ruslan Rotan a fost meritată pe deplin, datorită modului în care s-a desfășurat întreg jocul.

Ucrainienii au dominat partida aproape în totalitate și s-au impus grație autogolului semnat de Victor Dican, în minutul 89.

„Verdict final: România s-a ținut până în minutul 89, iar dacă golul a fost ghinonist pentru Dican, a fost în același timp meritat pentru Ucraina.

Ucrainenii au dominat mare parte din meci și și-au creat multe ocazii. Fanii echipei gazdă sunt dezamăgiți, dar elevii lui Rotan au fost mai buni astăzi”, au scris cei de la UEFA.

Mihai Stoica, verdict dur: „O generație modestă”

Mihai Stoica susține că insuccesul înregistrat la acest Campionat European de tineret vine și prin prisma faptului că generația 2000-2001, care ne-a reprezentat în mod predominant la această ediție, nu ar fi una extraordinară și nu se poate compara cu cea din 2019, care a ajuns până în semifinale.

„Eu cred că nu este o generaţie atât de valoroasă. E greu de crezut (n.r. că România se califica la turneul final, în cazul în care jucam preliminarii). Ca să câştigi, trebuie să ataci.

Pe linia de fund sunt trei jucători născuţi 2000-2001. În atac sunt variante pentru că sunt jucători tinerei. Este o generaţie modestă. În afară de Mihăilă, care arăta altceva, nu a fost o generaţie extraordinară”, a spus Meme Stoica, potrivit orangesport.ro.

Lotul României U21 pentru EURO 2023

PORTARI: Ștefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);

FUNDAȘI: Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi), Alexandru Pantea (FCSB), Andrei Borza (Farul Constanța);

MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Constantin Grameni (Farul Constanța) Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948), Octavian Popescu (FCSB), Valentin Mihăilă (Parma / Italia)David Miculescu (FCSB), Adrian Mazilu (Farul Constanța);

ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).

Publicat: 24 06. 2023, 23:33