Youssoufa Moukoko și imaginile care vor face înconjurul Europei! Cum a dansat în tribune, în fața românilor, când credea că nu îl filmează nimeni | EXCLUSIV FOTO
Youssoufa Moukoko (16 ani) n-a prins niciun minut pentru naționala Germaniei la Campionatul European sub 21 de ani disputat în Ungaria și Slovania. Atacantul Borussiei Dortmund s-a accidentat la unul dintre antrenamentele nemților.
Tânărul vârf de la Borussia Dortmund a fost rezervă în toate cele 3 meciuri disputate de Germania U21 la turneul final de tineret, inclusiv în partida cu România U21, când însă n-a fost echipat. Youssoufa Moukoko a rămas îmbrăcat în treningul său și a urmărit din spatele băncii de rezervă egalul contra României.
Youssoufa Moukoko, retras față de colegi!
Echipa ProSport prezentă în Ungaria la EURO U21 l-a urmărit atent pe Moukoko pe parcursul întregului meci cu România U21, deși acesta n-a fost prezent pe dreptunghiul verde.
Încă de la încălzire Moukoko și-a luat locul său în tribuna din spatele băncii de rezerve și a butonat de zor pe telefon. Când a început meciul a lăsat telefonul și a privit cu atenție cum mai marii săi colegi încercau să-i dea gol lui Andrei Vlad, însă fără succes. Moukoko a făcut parte și din scenografia realizată de colegii săi din tribună, care aplaudau înaintea fiecărei faze fixe pe care naționala lor o avea.
Totuși, un detaliu ne-a sărit în ochi! Moukoko n-a socializat deloc cu colegii săi din tribună și a preferat să stea mai retras, exact cum se observă și în imaginile din galeria foto de mai sus.
Youssoufa Moukoko a dansat și s-a amuzat cu oamenii din staff!
Starul german a dat drumul show-ului la pauza meciului, când colegii săi din tribună, toți rezerve, au plecat pe gazon pentru o mică încălzire. Timp de 15 minute, Moukoko a dat un adevărat recital în tribună.
A început să danseze pe ritmuri doar de el știute, iar când se oprea din dans glumea cu oamenii din staff-ul de comunicare al naționalei germane. În tot acest timp mai intra și pe Instagram să vadă ce noutăți au mai apărut. Apoi, din nou începea să danseze. Și tot așa timp de 15 minute, timp în care reporterii ProSport au putut să-i imortalizeze schemele de dansator.
Când cele două formații au revenit de la cabine, Moukoko s-a întors la locul său din tribună și a așteptat minutul 90 pentru a sărbători cu naționala sa calificarea în sferturile de finală ale turneului. România U21 a terminat pe locul 3, la egalitate cu Olanda U21 și Germania U21, fiecare cu câte 5 puncte, însă doar primele două au mers mai departe. Pe poziția a patra s-a clasat Ungaria U21, cu 0 puncte.
Accidentare gravă pentru Youssoufa Moukoko
Moukoko a suferit o accidentare la ligamentele piciorului, în timpul unui antrenament la naționala de tineret a Germaniei. Se pare că nu va mai juca în acest sezon pentru Borussia Dortmund. Moukoko a avut și ceva probleme cu legea în ultimele zile, după ce și-a încuiat iubita în apartament!
„Youssoufa Moukoko este indisponibil pentru restul sezonului, după o accidentare suferită la ligamente. Însănătoșire grabnică, tinere”, a fost anunțul făcut de Borussia Dortmund pe rețelele de socializare.