„Voiam să câștige Serena Williams”, dorința neîmplinită a Biancăi Andreescu, ultima jucătoare cu origini românești care a învins-o pe americancă | EXCLUSIV VIDEO
This browser does not support the video element.
„Ucigașa de giganți” este porecla primită de Bianca Andreescu, imediat ce a ruinat visul de-o viață al Serenei Williams.
Canadianca de origine română este ultima jucătoare care a bătut-o pe americancă într-o finală de Grand Slam, acum trei ani la US Open.
Cu aceleași senzații pe care le-a încercat Alja Tomljanovic, australianca mărturisind cu franchețe că „se simte ca o răufăcătoare pentru că a pus capăt carierei Serenei Williams”, Bianca Andreescu nu și-a ascuns dorința ca americanca de 40 de ani să egaleze recordul celor 24 de titluri de Mare Șlem deținut de Margaret Court.
„Voiam să câștige Serena Williams”, dorința neîmplinită a Biancăi Andreescu, ultima jucătoare cu origini românești care a învins-o pe americancă
Serena Williams şi-a încheiat cariera de jucătoare de tenis, ea fiind învinsă de sportiva australiană Ajla Tomljanovic în turul trei la US Open, scor 7-5, 6-7 (4), 6-1.
„Ar fi foarte interesant să câștige Serena. Dacă nu câștigă Serena, Carolina Garcia aș vrea să câștige” își exprima Bianca speranța „vinovată” înainte să afle, chiar în momentul realizării interviului, că Alja Tomljanovic avea a 6-a minge de meci contra Serenei Williams.
„Păcat! Păcat! …Carolina (n.r Garcia) să câștige!”, a fost reacția instinctivă a canadiencei cu origini în Vaideenii de Vâlcea, aflați la o aruncătură de Horez.
„Am crezut că o să fac mult mai bine la turneul ăsta dar Carolina (n.r. Garcia), doar asta pot să zic, a jucat foarte bine aici. Eu cred că poate să câștige turneul”, anticipează Bibi care a brevetat la US Open elasticul de păr spiralat prins deasupra cotului drept și aspirația unui miros „secret” dintr-un borcan când schimbă terenul de joc.
Cine a descoperit-o pe Bianca Andreescu?
Ca și când ar fi în timpul sedinței de yoga cu care, permanent, începe fiecare zi, Bianca Andreescu este tentată să „vizualizeze creativ” posibilul viitor campion de la US Open.
Asta fără a realiza că mizează pe un ilustru necunoscut a cărui victorie finală la Flushing Meadows 2022 ar fi mai șocantă decât cea cu care ea a uimit o planetă întreagă acum trei ani:
„Jack Draper joacă foarte bine, ar fi foarte mișto să văd cum face el în turneu! Rafael Nadal cred că o să câștige și, dacă nu e Rafael, poate Matteo Berrettini să câștige…”, conexează ulterior Bianca cu o realitate mult mai posibilă.
Descoperită la Ontario Racquet Club, culmea, de Sebastian Popa, un antrenor român care nu a uitat că trebuia să urce în lift cu Bianca altfel acesta nu pornea din cauză că fetița de 5 ani era prea slabă.
Prima canadiancă din istorie învingătoare într-un Grand Slam impresionează cu atașamentul rar pentru România.
Istoria Biancăi Andreescu, relatată de bunica dinspre mamă
„Asta este totul pentru mine să am România cu mine, mereu. Oriunde mă duc văd români peste tot. Susținerea voastră îmi dă multă motivație și inspirație să fac bine în tenis”, pare a se mângâia Bianca în amintirea fetiței care a pus mâna pe racheta de tenis la Pitești unde mama ei, Maria, a fost încercat o afacere în construcții.
“L-a lăsat pe bărbatu-su acolo (n.r. la Toronto), au casă mare acolo. Casa cu 10 camere , două garaje, în fine, ca lumea. Nu știu câte sute de mii de dolari a dat pe ea și…a plecat de-acolo, că ea își ia fata și vine la Pitești.
Are apartament la Pitești. Și a stat vreo doi ani de zile și a vrut să facă o afacere cu mașini, d-astea de încarcă nisipu’ , piatra şi au luat vreo 4 mașini. Cumpărate și s-a bagat cu ele la Pitești, acolo. A stat un an, doi de zile.
Nu i-o plăcut, în fine, șoferii nu și-au făcut treaba cum trebuie. Ea era tot cu telefonul la ureche: Doamnă Andreescu că mi se întâmplă așa, facu așa, nu știu ce, nu știu cum . Până la urmă a renunțat!
A văzut că nu merge și le-a vândut. A venit timpul ăla de se dă-te toate peste cap și s-a întors în Canada. A vândut mașinile, toate
Le-a dat prin ziare și a venit unul, nu știu de unde, Alba Iulia, nu știu de unde, că are vreo 100 de mașini. A venit, le-a văzut și le-a luat pe câte 4”, povestește Ana Siulescu, bunica dinspre mamă a Biancăi cum a ajuns campioana de la US Open să învețe tenis la Pitești cu Gabriel Hristache atunci când nu urma primele trei clase de școală.
“Sângele apă nu se face! Nu uităm de unde am plecat și sufletul nostru este românesc. Nu contează unde trăim”, este nostalgică Maria Andreescu, mama Biancăi comparată cu Oracene Price, mama Serenei Williams sau cu Edina Monson, personajul principal din programul BBC „Absolutey Fabulous”, interpretat de Jennifer Saunders.
Ce spune bunicul patern al Biancăi Andreescu?
“Niciodata nu e mai bine ca acasă! Avem familia în România, frați, părinți, care mai sunt, dar, tot timpul ne întoarcem acolo !”, nu ezită Nicu Andreescu, tatăl Biancăi.
“A plecat cu greu în Canada, nu ca acuma. Au luat aeronava din Ungaria, amabasada României nu le-a dat… nu le-a dat aprobare. Am fost și eu cu baiatul în Ungaria, la ambasadă și, în Ungaria, le-a aprobat . Le-a aprobat să se ducă…”, dezvăluie Grigore Andreescu, bunicul patern al Biancăi.
“Am plecat la București la aeroport. Au plecat cu o tigaie la ei, atât, și mâncare pe două zile și ce au putut să ia. Foarte greu le-a fost. Eu am avut o nepoată de-a noastră care era în Canada, acolo și bărbatu’su. Ei i-au primit acolo, pe moment. I-a ținut la ei o perioadă, în gazdă” dă firul destinului înapoi Grigore Andreescu.
„Au vrut să se întoarcă, mi-a zis nepotu’ asta. Le părea greu, greu. Limba n-o știau. Au stat și-au stat și, până la urmă, le-a prins bine” face cunoscut tataia al Biancăi momentul de cumpănă peste care Maria și Nicu Andreescu au trecut pentru ca fiica lor să se nască la Mississauga, la 16 iunie 2000.
„Să fiți, vă rog frumos, cu mine mereu pentru că eu o să îmi dau inima pe teren în fiecare meci și vă mulțumesc mult pentru susținerea voastră !”, este ultimul gând de mulțumire al Biancăi.
Pentru românii de pretutindeni care îi flutură tricolorul oriunde, olteanca are în gând ambiția părinților din Vaideeni de Vâlcea: „Nu renunța, suferă acum și vei trăi restul vieții ca o campioană!”.