Comentăm împreună la ProSport Special meciul primelor clasate Farul Constanța – CFR Cluj, din etapa a 5-a a play-off-ului din Superliga, alături de Daniel Borugă și Cristian Robert Panduru
Meciul dintre Farul Constanța și CFR Cluj se va disputa sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 20:30, în cadrul etapei a cincea a play-off-ului din Superliga, la Ovidiu.
Comentăm împreună la ProSport Special meciul primelor clasate Farul Constanța – CFR Cluj, din etapa a 5-a a play-off-ului din Superliga, alături de Daniel Borugă și Cristian Robert Panduru
Prefațăm împreună această partidă, începând cu ora 20:00, pe canalul de YouTube ProSport și pe pagina de Facebook ProSport.
Ne revedem, apoi, la pauza și la finalul întâlnirii de la Ovidiu.
Alături de moderatorul Alin Grigore, în studio, vor fi prezenți Daniel Borugă, antrenor în Arabia Saudită devenit deja celebru pentru discursul său din vestiar, în limba engleză, dar și Cristian Robert Panduru, preparator fizic la Concordia Chiajna și fost colaborator al lui Ilie Stan.
Înaintea acestei partide, Farul Constanța este lider în clasamentul din Superliga, cu 39 de puncte, iar CFR Cluj este la doar un punct în spate, pe locul secund. Podiumul este completat de către FCSB, cu 37 de puncte, iar urmăritoarele sunt Universitatea Craiova (locul 4, 35 de puncte), Rapid București (locul 5, 28 de puncte) și Sepsi Sfântu Gheorghe (locul 6, 24 de puncte).
În sezonul regulat, ambele echipe și-au câștigat meciurile din deplasare. Farul Constanța s-a impus în tur, în Gruia, cu scorul de 3-1, iar returul i-a aparținut campioanei CFR Cluj, scor 3-0. Cele două formații s-au întâlnit și în faza grupelor Cupei României, unde au remizat, scor 0-0.
Așteptăm impresiile și comentariile voastre despre această partidă, în timpul emisiunii, pe YouTube și Facebook!