Dani Coman cere ajutorul dinamoviștilor: „Sper să ne ajute și ei să ne calificăm în play-off” + Ce spune despre starea de sănătate a lui Budescu: „L-am lăsat în cămară” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Dani Coman (40 de ani), președintele Astrei Giurgiu, speră ca echipa antrenată de către Bogdan Andone să se califice în play-off și a cerut, mai în glumă mai în serios, ajutorul dinamoviștilor, în cadrul emisiunii ProSport Live.

Astra joacă în ultima etapă a sezonului regulat, pe teren propriu, contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Una dintre rivalele cu care se luptă pentru un loc de play-off este Gaz Metan Mediaș, echipă ce întâlnește Dinamo, pe teren propriu. Dinamoviștii și-au luat adio de la play-off, dar dacă îi înving pe medieșeni, îi pot ajuta pe cei de la Astra să se califice.

„Deocamdată, suntem la mâna noastră, depindem doar de noi. Dar, ținând cont că ați invitat doi dinamoviști, vreau să-i salut și pe domnul Mulțescu, și pe domnul Agathon, sper ca și Dinamo să ne ajute!”, a spus Dani Coman, la ProSport Live.

Înaintea ultimului meci din sezonul regulat, Astra este pe locul 5, cu 41 de puncte, Gaz Metan Mediaș este pe locul 6, cu 40 de puncte, iar Viitorul poate accede și ea în play-off, fiind pe locul 7, cu 39 de puncte.

Trupa lui Gheorghe Hagi trebuie să o învingă pe Academica Clinceni, la Ovidiu.

„Pe Budescu l-am lăsat în cămară”

Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului, prezent în studioul ProSport Live, i-a răspuns imediat președintelui Astrei: „Aș vrea să intrați în play-off, dar Alibec și Budescu să fie scoși din cămară și puși pe teren”.

În ceea ce privește situația lui Constantin Budescu, Dani Coman a glumit pe seama afirmației lui Dan Matei Agathon și a spus când se așteaptă ca fotbalistul Astrei să revină pe teren, după ruptura musculară la gambă.

„Deocamdată, pe Budescu nu putem să-l scoatem, l-am lăsat în cămară (n.r. râde). Nu e sută la sută refăcut și nu vrem să riscăm. Eu sper ca din play-off să fie refăcut, adică de săptămâna viitoare”, a conchis Dani Coman.

Meciurile care decid ultimele două calificate în play-off se joacă în același timp, duminică, 23 februarie, de la ora 16:30, după cum urmează:

  • Astra – Sepsi
  • Gaz Metan Mediaș – Dinamo București
  • Viitorul Constanța – Academica Clinceni
Publicat: 19 02. 2020, 17:55
Actualizat: 19 02. 2020, 17:58