Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului, a fost invitatul lui Victor Vrînceanu miercuri la ProSport Live, alături de Gheorghe Mulțescu, și nu s-a putut abține să nu îl ironizeze pe patronul FCSB, Gigi Becali.
Dinamovist declarat, Dan Matei Agathon i-a transmis lui Gigi Becali, pe care îl consideră „adevăratul antrenor al FCSB-ului”, să studieze mai bine sistemele de joc în care îl poate integra pe proaspătul transferat la echipa sa, Adrian Petre (22 de ani).
„Și mie îmi place, dar cu o tripletă Coman, Man și cu ăla mic… Moruțan, e greu să-i faci loc acolo. Trebuie să schimbe sistemul de joc și, pentru asta, adevăratul antrenor al FCSB va trebui să studieze un sistem de joc cu un număr 9 pe teren. Bogdan Vintilă știe, dar adevăratul antrenor nu știe. Toată lumea știe cine e adevăratul antrenor. Cine are palate!”, a spus Dan Matei Agathon.
„Petre e jucător de echipa națională, pentru că a jucat la tineret. E un vârf de careu, care miroase golul. Îmi place, nu e un super-fotbalist, dar în momentul de față poate să intre lejer în locul oricui de acolo” – Gheorghe Mulțescu, la ProSport Live
Bogdan Vintilă, antrenorul FCSB, a dat de înțeles că va schimba sistemul pentru a-l putea folosi pe Adrian Petre, atacant pentru a cărui venire este recunoscător.
„Adi Petre va fi integrat în cadrul echipei. Da, e nevoie de un atacant! Acum suntem în căutarile formulei potrivite. Cu venirea lui Adi Petre vom trece la un sistem cu atacantul central de profil. Gnohere, dacă se pregătește cum trebuie, s-ar putea să apară și el”, a declarat Bogdan Vintilă, după meciul cu Dinamo, scor 1-2.
Tânărul atacant a semnat cu FCSB un contract pe o perioadă de patru ani și jumătate și va concura pe post cu francezul Harlem Gnohere (31 de ani), care nu se află în grațiile patronului, și cu tânărul Cristian Dumitru (18 ani), care nu a prins niciun meci în tricoul FCSB-ului, în acest sezon, după revenirea de la Academica Clinceni, unde a fost împrumutat.
Adrian Petre se alătură „colecției” de tineri jucători pe care Gigi Becali vrea să îi crească și să îi vândă în străinătate pe milioane bune de euro: Florinel Coman (21 de ani), Darius Olaru (21 de ani), Dennis Man (21 de ani), Olimpiu Moruțan (20 de ani) și Răzvan Oaidă (21 de ani).
Originar din Arad, Adrian Petre a plecat la Esbjerg, în Danemarca, în iulie 2017, de la UTA (Liga 2), în schimbul sumei de 500.000 de euro.
Tânărul atacant a crescut la Atletico Arad, echipă de la care a făcut pasul la echipa U19 din cadrul clubului UTA, în iulie 2014. A debutat ulterior la echipa mare, în septembrie 2015.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER