La ceas de seară, pe un drum banal, Mircea Lucescu s-a împiedicat de un canal! Seniorul fotbalului românesc, cursă cu „obstacole”, alături de eternul prieten Dinu Gheorghe | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

La ceas de seară, rapidiștii Mircea Lucescu și Dinu Gheorghe au ieșit la plimbare pe străzile Bucureștiului, însă „Il Luce” era s-o pățească serios.

Jurnaliștii ProSport i-au surprins pe cei doi prieteni pe străzile Capitalei, mergând relaxați și privind în jur clădirile. Poate chiar din cauza acestei relaxări Mircea Lucescu s-a împiedicat de un canal stradal și era să cadă. Din fericire, chiar dacă are 74 de ani, Lucescu a dat dovadă că încă are reflexe extraordinare și s-a echilibrat imediat. Totul s-a încheiat cu un scurt zâmbet din partea lui Dinu „Vamă”. Cei doi sunt prieteni de zeci de ani, de când au colaborat la Rapid, Lucescu – antrenor, iar Gheorghe – președinte.

Mircea Lucescu se implică la Rapid

Chiar dacă e liber de contract și a fost în discuții cu Beșiktaș în ultima perioadă, Mircea Lucescu se implică direct la Rapid. A fost prezent la majoritatea meciurilor giuleștenilor din Liga 2, dar și la antrenamentele echipei.

Lucescu e recunoscut pentru talentul său de a descoperi jucători brazilieni talentați. Așa s-a întâmplat și în 2004 când a pus ochii pe Matuzalem, pe care l-a transferat la Șahtior Donețk, iar jucătorul i-a rămas recunoscător chiar și în ziua de azi.

„Mircea Lucescu a devenit un fel de tată pentru mine la Șahtior Donețk”, a spus Matuzalem pentru Gianluca Di Marzio. La Șahtior Donețk, Matuzalem a evoluat 3 sezoane și a câștigat două titluri ale Ucrainei.

Mircea Lucescu a antrenat de-a lungul timpului echipe precum Corvinul Hunedoara, Dinamo, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit Sankt Petersburg și naționalele României și Turciei.

Publicat: 08 04. 2020, 22:00
Actualizat: 09 04. 2020, 00:28