Neluțu Varga l-a „executat” de la CFR Cluj, dar Marius Șumudică nu îi poartă ranchiună: „Cred că a luat decizia bună! A dat atunci afară și juristul, și doctorul” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Neluțu Varga l-a demis pe Marius Șumudică de la CFR Cluj, dar antrenorul de 51 de ani nu e supărat pe finanțatorul echipei campioane. Tehnicianul spune că decizia omului de afaceri a fost cea corectă, în condițiile în care formația condusă acum de Dan Petrescu e fruntașa Ligii 1.

La finalul lui august 2021, Marius Șumudică era îndepărtat de la CFR Cluj. Ardelenii au ratat calificarea în grupele Europa League, iar eșecul cu Steaua Roșie Belgrad, din data de 26 august, a fost decisiv. După duelul cu sârbii în vestiarul CFR a existat un conflict violent, în urma căruia Neluțu Varga a demis mai multe persoane din cadrul clubului, inclusiv juristul.

Șumudică a preluat CFR Cluj în iunie și a avut succes în Liga 1, dar în cupele europene a înregistrat înfrângeri. Totuși, „Șumi” avea un contract avantajos la clubul finanțat de Neluțu Varga.

Neluțu Varga l-a „executat” de la CFR Cluj, dar Marius Șumudică nu îi poartă ranchiună: „Cred că a luat decizia bună! A dat atunci afară și juristul, și doctorul”

Șumudică are o relație amicală cu Neluțu Varga. Antrenorul a dezvăluit că discută și acum prin mesaje sau telefonic cu patronul echipei CFR Cluj.

Antrenorul Marius Șumudică a fost înlocuit la formația clujeană cu Dan Petrescu, tehnicianul care a câştigat trei din ultimele patru titluri de campioană ale treupei ardelene.

„Și juristul și toți, vreo 14 inși au plecat de la CFR Cluj atunci. Și doctorul, toți. Uitându-mă în spate, cred că au luat decizia pe care trebuia să o ia, că sunt pe primul loc, la șapte puncte distanță. Nu știu, cred că erau vreo 12 puncte, tot așa, la momentul respectiv, dar nu era momentul să facem un calcul, eram de vreo șase – șapte etape. Mi-am adus și eu contribuția la punctajul pe care îl au acum.

E o echipă făcută din jucători care vin să facă bani, își doresc performanța, li se imprimă această mentalitate, au un antrenor care ține grupul în frâu și probabil se pretează. Cu mine jucau altceva, marcam goluri. Eu îl felicit pe Dan Petrescu pe această cale…Cu Neluțu Varga mai vorbim, mai un mesaj. Mai dă el, mai dau eu” a declarat Marius Șumudică la ProSport Live.

Publicat: 11 03. 2022, 14:06
Actualizat: 11 03. 2022, 14:34