CSA Steaua s-a aflat în mijlocul unui scandal de natură juridică, după ce clubul a încheiat sezonul pe loc de baraj de promovare, însă nu li s-a permis disputarea acestuia.
În mod concret, „roș-albaștrilor” le este interzis accesul în prima ligă, conform Legii Sportului, care susține că formațiile departamentale nu pot fi asociate cu fotbalul de elită.
Astfel, oficialii CSA Steaua au încercat să obțină acest drept la TAS, însă au fost refuzați. Dacă își vor dori să poată evolua în Liga 1 – Superliga, potrivit actualului regulament, „militarii” vor fi nevoiți să schimbe structura de organizare a clubului și să se privatizeze. Acum, CSA Steaua este avertizată de LPF, deoarece noua stagiune se apropie cu pași repezi și nu vor avea timp să schimbe structura clubului, iar în finalul sezonului ar exista posibilitatea ca scenariul din acest an să se repete.
Prezent la emisiunea ProSport Live, Justin Ștefan a explicat poziția LPF privind situația celor de la CSA Steaua. Potrivit secretarului general, Liga împărtășește opinia celor de la UEFA, care atribuie palmaresul celor de la FCSB, considerată de către forul european drept continuatoarea activității sportive a clubului Steaua București. Mai mult, Ștefan este de părere că soluția cea mai bună pentru încheierea acestui conflict ar fi o colaborare între FCSB și CSA.
„Eu am o teorie… Identitatea unui club ține foarte mult de legătura cu suporterii. Dacă suporterii recunoscă că acel club X este clubul X, atunci nu mai contează, are aplicabilitate. Polarizarea suporterilor a făcut rău cluburilor. E foarte important cum se poziționează suporterii. Nu știu dosarul, dar eu cred că această situație se poate rezolva prin negocierile dintre cele două părți.
Mie nu mi se pare la fel de dificil să fie o colaborare între FCSB și CSA. Trebuie să se găsească o soluție. Nu mai au prea mult până să schimbe structura, mai sunt câteva săptămâni… E un brand important (n.r. CSA Steaua). Au fost discuții că Liga nu își dorește să aibă CSA în Liga 1. Nu e adevărat! Poziția Ligii este cea exprimată de hotărârea judecătorească. În ceea ce privește palmaresul noi avem aceeași opinie ca UEFA. Brandul CSA este în Liga 2”, a spus Justin Ștefan pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER