Cum arată casa de 6 milioane de euro în care Leo Messi s-a autoizolat împreună cu familia. FOTO

Cum arată casa de 6 milioane de euro în care Leo Messi s-a autoizolat împreună cu familia. FOTO
  • Publicat:

Pandemia de coronavirus din întreaga lume a băgat frica și în jucătorii de top, iar printre cei care au decis să se autoizoleze este Leo Messi.

Leo Messi s-a autoizolat într-o casă de 6 milioane de euro

Jucătorii Barcelonei au fost trimiși acasă de staff-ul medical al clubului și toată activitatea fotbalistică din Spania s-a oprit până la noi ordine. Astfel, Leo Messi s-a autoizolat în casa lui din Barcelona care valorează nu mai puțin de cinci milioane de euro.

Alături de Leo Messi s-a autoizolat și Antonella Rocuzzo, soția starului Barcelonei, dar și cei trei băieți ai săi: Thiago, Mateo și Ciro. Argentinianul și familia sa nu simt atât de puternic autoizolarea, toate acestea deoarece au la dispoziție toate condițiile și un spațiu foarte mare în care să își petreacă timpul.

Leo Messi locuiește în Bellamar de Castelldefels, o zonă de lux din Barcelona unde este vecin cu mai mulți fotbaliști și pe care a plătit 6 milioane de euro. Argentinianul are la dispoziție o piscină, un teren de fotbal de dimensiuni mici și un parc construit pentru ca cei trei băieți ai săi să nu se plictisească.

Mesajul lui Leo Messi despre coronavirus

”Sunt zile complicate pentru toată lumea. Suntem preocupați de ce se întâmplă și vrem să ajutăm punându-ne în locul celor care trec prin ce este mai greu, care au fost afectați direct, ei, rudele sau prietenii lor, sau fiindcă lucrează în prima linie în spitale sau în centrele de sănătate ca să lupte cu virusul. E timpul să fim responsabil și să rămânem acasă, în plus e momentul perfect să ne bucurăm de timpul petrecut alături de cei dragi, pe care nu-l avem”, este mesajul lui Leo Messi despre pandemia de coronavirus.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×