Elias Charalambous a condus în cursul dimineții zilei de duminică un nou antrenament în calitate de antrenor principal la FCSB.
Tehnicianul cipriot a fost surprins de reporterul ProSport prezent la baza de la Berceni în timp ce asista la un „joc școală” între jucătorii săi. Fostul fundaș stânga a urmărit atent mișcările acestora, dar nu a oferit prea multe indicații, remarcându-se mai degrabă prin faptul că a aplaudat frenetic fiecare reușită a „elevilor săi”.
Rămâne de văzut acum dacă la adresa fostului internațional cipriot vor mai exista și acum reacții ironice, așa cum s-a întâmplat după primul antrenament condus la FCSB.
Atunci, în imaginile publicate de clubul roș-albastru pe rețelele de socializare, Elias Charalambous a fost văzut la un moment dat în timp ce le arunca jucătorilor săi mingea, pentru ca aceștia să exerseze finalizarea, motiv pentru care a fost luat peste picior de Basarab Panduru.
Mie mi-a plăcut noul antrenor de la FCSB. Am văzut nişte din astea, ştii ce bine aruncă bine mingea cu mâna? Nu a greşit deloc, excepţional. Apoi se ducea în colţul lui, fotbaliștii îşi vedeau de treabă. Nu ai văzut ce bine a aruncat cu mâna? Perfect, fix când a venit jucătorul. Cum poţi să spui că nu e antrenor principal dacă el face? Îi ajută pe jucători, le dă câteva pase”, a spus Panduru, la Orange Sport.
Mie mi-a plăcut noul antrenor de la FCSB. Am văzut nişte din astea, ştii ce bine aruncă bine mingea cu mâna? Nu a greşit deloc, excepţional. Apoi se ducea în colţul lui, fotbaliștii îşi vedeau de treabă.
Nu ai văzut ce bine a aruncat cu mâna? Perfect, fix când a venit jucătorul. Cum poţi să spui că nu e antrenor principal dacă el face? Îi ajută pe jucători, le dă câteva pase”, a spus Panduru, la Orange Sport.
De asemenea, noul antrenor principal de la FCSB a fost contestat în ultimele zile și de alți oameni de fotbal din România, cum ar fi Gabi Balint sau Florin Niță, fapt ce a atras o reacție fermă din partea lui Meme Stoica.
„Comentarii malițioase vor fi tot timpul, mai ales din partea unora. Chiar dacă nu e sezonul strugurilor… ei sunt acri. Ce să faci? Adevărul este că am văzut și eu ieri niște struguri, erau prea mari, parcă pe steroizi. Nu știu, o fi ceva în atmosferă, o fi primăvara. E greu când îți dorești să fii pe undeva și nu ai loc”, a spus managerul general de la FCSB, care, la scurt timp, a anunțat că Charalambous ar fi primit „mână liberă” din partea lui Gigi Becali, cu privire la deciziile luate la echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER