„Cine va câștiga EURO 2020?” Gică Popescu, răspuns neașteptat. „O să mă uit detașat!” Ce regret are „Baciul” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
This browser does not support the video element.
Gică Popescu, președintele formației FC Viitorul, a vorbit despre Campionatul European 2020 pentru ProSport LIVE și a oferit un răspuns neașteptat la întrebarea: „Cine va câștiga EURO 2020?”.
Oficialul celor de la FC Viitorul s-a ocupat de organizarea EURO 2020 la București, iar acesta regretă că echipa națională a României nu a reușit să se califice la turneul final și a explicat de ce.
Totodată, fostul mare căpitan al echipei naționale a României și al Barcelonei susține că nu are nicio favorită în ceea ce privește câștigătoarea EURO 2020 și a transmis că se va uita detașat la partidele de la turneul final.
Gică Popescu nu are nicio favorită la EURO 2020
„Sentimentele mele sunt la fel ca tuturor românilor. Organizăm EURO și echipa noastră nu participă. Ar fi fost o ocazie unică pentru jucători să joace în fața suporterilor, dar din păcate nu am reușit să ne calificăm. Nici nu îmi mai aduc aminte de când nu ne-am mai calificat la un turneu final. E mare păcat! Era o ocazie unică să joace acasă un turneu final.
Implicarea mea nu ține de calificarea echipei națională. Eu am fost pus acolo să coordonez cel mai important proiect organizat de România. Eu mă simt mândru că am făcut asta.
Atâta timp cât echipa națională nu participă, atunci îmi este indiferent cine va câștiga. O să mă uit detașat total. Cu cine aș putea să țin? Singura mea favorită este echipa națională”, a spus Gică Popescu, președintele lui FC Viitorul, pentru ProSport LIVE.
- 115 meciuri și 16 goluri are Gică Popescu la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 20 septembrie 1988
- 1 iulie 2003 este data la care Gică Popescu s-a retras din cariera de jucător profesionist de fotbal