Mihai Covaliu a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport. Cel care ocupă și funcția de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a comentat și despre încheierea mandatului lui Eduard Novak ca ministru al Sportului.
Covaliu, fost campion olimpic, mondial şi european la scrimă, a avut de transmis un mesaj și lui Eduard Novak, care a anunțat pe pagina sa de Facebook că sportul românesc a murit: „RIP, sportul românesc (Rest In Peace – Odihnească-se în pace)”.
Ministerului Sportului dispare și în locul său va apărea Agenţia Naţională pentru Sport.
„Am văzut că domnul Novak a avut ieri conferinţa de sfârşit de mandat, toată lumea a auzit bilanţul dânsului ca ministru. Un singur lucru nu îi face cinste, acea postare pe reţelele sociale făcută din postura de ministru al Sportului. O poziţie importantă, dar trecătoare. Trebuie să ştim că în anumite perioade mai au loc şi schimbări, nu suntem veşnici pe un scaun şi nu putem reprezenta la nesfârşit un domeniu. Suntem temporari acolo. De aceea trebuie să arătăm mai mult respect atunci când obţinem ceva, când suntem acolo şi după ce plecăm. Anul trecut am avut 7 titluri mondiale, anul acesta am văzut rezultatele sportivilor noştri de la Europene… aşa că sportul românesc n-a murit, nu e mort şi nici nu va muri când va dori sau va spune cineva”, a spus Mihai Covaliu.
Fostul mare campion, la sediul UNEFS, a mai declarat: „Este o onoare şi o plăcere incomensurabilă pentru mine să primesc acest titlu de Doctor Honoris Causa, mai ales în acest an în care Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport aniversează 100 de ani. Vă mulţumesc de 100 de ori. Mă încearcă emoţii profunde, amintiri şi bucurii, pentru că văd azi aici atâţia oameni care mi-au marca viaţa şi cariera.
Ştiu ce înseamnă să pierzi şi să câştigi, ştiu cum e să te ridici atunci când eşti jos. Azi, mă întreb aici în faţa dumneavoastră dacă mai putem face performanţă. Răspunsul meu este: Da şi vreau şi dumneavoastră să credeţi că încă putem. Nu este uşor, în contextul lumii contemporane, dar trebuie să evoluăm, să fim performanţi. Doar aşa, susţinând pregătirea sportivilor şi a specialiştilor, vom putea fi pe podiumurile celor mai înalte competiţii, reprezentând România aşa cum se cuvine”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER