A fost coleg cu Mirel Rădoi și îi transmite un mesaj sincer selecționerului României: „Ar trebui să facă asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Mirel Rădoi are o serie „neagră” pe banca naționalei României, iar Nicolae Constantin, fost coleg cu selecționerul tricolorilor la Licența Pro, știe ce ar trebui să facă tehnicianul aflat sub o presiune tot mai mare pe banca tricolorilor.
Invitat la ProSport Live, Nicolae Constantin, fost secund al României U21, crede că Mirel Rădoi ar trebui să ia sfaturi de la antrenori cu experiență, precum Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu.
România se află pe locul 4 din grupa J a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022, iar șansele să ratăm un nou turneu final sunt tot mai mari.
Nicolae Constantin, mesaj pentru Mirel Rădoi: „Să iei sfaturi de la antrenorii mai bătrâni!”
Mirel Rădoi a fost instalat pe banca naționalei, în noiembrie 2019, după plecarea lui Cosmin Contra, dar rezultatele nu l-au ajutat pe acesta, iar Nicolae Constantin știe ce ar trebui să facă omul pe care l-a întâlnit la Licența Pro.
„Am făcut licența cu el. E super ok ca și coleg, ne-am înțeles foarte bine. El vede fotbalul în felul lui, dar principiile nu l-au ajutat până acum. Să sperăm că o să reușească, mă gândesc că știe ce are de făcut. Ar trebui să iei sfaturi de la antrenorii mai bătrâni, mai experimentați, orice sfat e bine venit”, a spus Nicolae Constantin, la ProSport Live.
Spre deosebire de Mirel Rădoi, tehnicianul adus de Petrolul este preocupat mai degrabă ca echipa pe care o pregătește să nu ia gol: „Organizarea defensivă e baza. Prefer oricând să câștig cu 1-0, nu cu 5-4, dar nu putem să fim toți la fel”.
Antrenorul care va încerca să o ducă pe Petrolul în Liga 1 știe ce probleme are Mirel Rădoi pe banca naționalei României: „La lot îți vin jucătorii cu două-trei zile înainte de meci, o spun și din experiența mea. Am avut un an și jumătate cu Daniel Isăilă la naționala de tineret și este complicat să aduci jucători care se antrenează într-un anumit fel și să-i faci să te înțeleagă”.