A fost magicianul FCSB, iar acum îi cere transferului de Champions League să nu asculte de patronul Gigi Becali! „Să nu ia în calcul ce spune!”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Fostul magician de la FCSB îi transmite transferului de Champions League să nu ia în calcul ce spune patronul Gigi Becali după fiecare meci.

FCSB a făcut un transfer de Champions League, pe Marius Ștefănescu, adus de la Sepsi, iar Lucian Sânmărtean îi cere jucătorului să nu asculte de patronul Gigi Becali.

Fostul magician de la FCSB îi cere transferului de Champions League să nu asculte de Gigi Becali

Marius Ștefănescu a ajuns la FCSB după ce patronul Gigi Becali a plătit celor de la Sepsi suma de 1,3 milioane de euro. și-a făcut debutul într-un meci oficial cum nu se putea mai bine, marcând în Supercupa României, câștigată de FCSB cu 3-0 în fața celor de la Corvinul, și a primit un sfat de la Lucian Sănmărtean.

„Ștefănescu are această calitate de a dribla jucători, deoarece are centrul de greutate jos și destabilizează adversarii. Și are și execuții. Ar trebui să asculte mai puțin la astfel de discursuri (n.r. – ale lui Gigi Becali).

Nu trebuie să ia în calcul tot ce spune domnul Becali, ci să-și depășească nivelul la fiecare joc. Presiunea este pe jucătorul care poate destabiliza”, a spus Lucian Sănmărtean la ProSport Live.

Ștefănescu a fost adus de Gigi Becali la FCSB pentru a-l înlocui pe Florinel Coman. Acesta va ajunge la echipa qatareză Al-Gharafa, care a plătit 5.250.000 de euro. Actele au fost semnate, iar atacantul va ajunge la noua lui formație peste două săptămâni.

Sănmărtean a debutat în fotbal la Gloria Bistrița, în 1998. A ajuns la FCSB în 2014, iar în singurul sezon petrecut la echipa lui Gigi Becali a înscris cinci goluri în cele 26 de partide în care a fost prezent pe teren.

Actualul secund al lui Daniel Pancu la naționala U21 a României a jucat și în afara țării, la echipe ca Panathinaikos, Utrecht sau Al Ittihad.

Publicat: 06 07. 2024, 08:34