Victor Angelescu, acționarul minoritar al celor de la Rapid, e foarte afectat după ce trupa din Giulești a fost învinsă până acum de toate adversarele pe care le-a întâlnit în play-off-ul Superligii.
În aceste condiții, giuleștenii au renunțat la antrenorul Cristiano Bergodi, după ce italianul și-a condus echipa către patru eșecuri din tot atâtea partide.
Victor Angelescu nu-și poate explica căderea abruptă a Rapidului și susține că toți cei din conducere au făcut tot posibilul pentru a-i acorda circumstanțe atenuante lui Cristiano Bergodi.
Cu toate acestea, dată fiind situația dezastruoasă, acționarii s-au văzut nevoiți să ia o decizie de urgență.
„Nici eu nu îmi amintesc…că nu s-a mai întâmplat. Nu pot să explic un mister, este totuși un mister. Nu pot să înțeleg… noi nu vorbim doar de un meci, noi aveam o formă foarte bună când am terminat sezonul regulat și nu pot să explic de ce avem patru înfrângeri în play-off.
Nimeni, nici în cele mai negre vise, nu credea că o să avem patru înfrângeri din patru meciuri în play-off. Am avut mai ales după pauza de iarnă o formă foarte bună și nimeni nu se aștepta să avem aceste rezultate în play-off. În fotbal există și astfel de surprize. Dar, de când sunt eu, nu îmi amintesc să fi avut patru înfrângeri la rând.
Eu cred că noi, conducerea, am avut toata bunăvoința față de Cristiano, dar nu putem să mergem din eșec în eșec, trebuia să schimbăm ceva. Nu este ușor, nici pentru domnul Șucu, nici pentru ceilalți din conducere.
Repet, nu am avut niciodată patru înfrângeri la rând, mai ales în play-off…Meciul cu Farul a fost un șoc pentru toată lumea și cred că a avut un efect (n.red. – Farul a câștigat cu 2-1)…Dar nu putem pune înfrângerile pe seama fanilor. S-au purtat ireproșabil la toate meciurile, au încercat să împingă echipa. Ține de jucători, de antrenori, nu de fani. Nu putem pune înfrângerile pe seama fanilor”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live.
„Interimatul va fi asigurat de Bogdan Lobonț, alături de Adrian Iencsi și Ciprian Niță”, se arată pe pagina de facebook a clubului Rapid.
Rapid, program sezonul 2023 – 2024:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER