Acuzat după promovarea Rapidului, Mihai Iosif se revoltă: „Astea sunt povești, fabule!” Antrenorul anunță o schimbare drastică + Ce l-a învățat Mircea Lucescu | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Mihai Iosif se revoltă după ce mulți oameni de fotbal l-au acuzat că Rapidul nu ar fi promovat fără ajutorul celor de la Timișoara. Antrenorul Rapidului a declarat în cadrul emisiunii ProSport Live că evenimentele de grup pe care le organizează în cadrul echipei sunt doar pentru a întreține atmosfera.
Mihai Iosif (46 de ani) a promovat Rapidul în Liga 1 după ce a preluat echipa într-un moment în care nimeni nu mai credea în atingerea obiectivului. Nicolae Grigore a fost înlocuit cu cel supranumit ”Miță”, iar acesta a reușit promovarea în primul eșalon cu două etape înainte de final.
Promovarea Rapidului a venit după ce Poli Timișoara a încurcat CS Mioveni, rivala directă la Liga 1.
Acuzat după promovarea Rapidului, Mihai Iosif se revoltă: „Astea sunt povești, fabule!” Antrenorul Rapidului anunță o schimbare drastică
Rapidul are planuri mari la revenirea în Liga 1. Cu toate acestea, cel supranumit Miță Iosif nu știe dacă va continua sau nu în Giulești.
Unul dintre motivele pentru care antrenorul suferă este imaginea de tehnician foarte apropiat de jucători. Mihai Iosif a explicat în cadrul emisiunii ProSport Live despre schimbarea drastică pe care o plănuiește, dar și ce lecție a învățat de la Mircea Lucescu:
„A fost o bucurie, dar în același timp și o mare responsabilitate. Cel mai greu moment a fost în play-off, nu am spus la nimeni că voi prelua Rapidul, nu aveam ce să spun eu, eroul nu sunt eu, sunt jucătorii, chiar am reușit să facem un miracol, chiar un miracol a fost.
Aș vrea să se vorbească și de antrenorul Mihai Iosif. Toată lumea spune că ne-a promovat Timișoara, am auzit-o și pe asta. Ne-a ajutat, categoric, să promovăm. Dar micii și grătare… astea sunt povești, fabule.
Fotbalul nu înseamnă asta. Că mănânci un grătar, asta se întâmplă și la echipe mari, am învățat și de la Mircea Lucescu”, a declarat Mihai Iosif la ProSport Live.