Adevăratul motiv pentru care Poli Iași l-a angajat pe Tony da Silva antrenor: „De asta l-am cooptat” VIDEO
This browser does not support the video element.
Un oficial al Politehnicii Iași a dezvăluit adevăratul motiv pentru care clubul l-a angajat pe Tony da Silva antrenor.
Tony da Silva a debutat pe banca Politehnicii Iași, cu o remiză, în compania celor de la FCU Craiova, 0-0, în etapa a treia a play-out-ului Superligii.
Adevăratul motiv pentru care Poli Iași l-a angajat pe Tony da Silva antrenor: „De asta l-am cooptat”
Cornel Șfaițer, președintele formației din Copou, a dezvăluit că l-a dorit pe Tony da Silva pentru postul pe antrenor, întrucât cunoaște fotbalul românesc. De asemenea, o calitate a portughezului pe care a evidențiat-o oficialul Politehnicii Iași este ambiția.
„Tony este ambițios. Nu este usor nici pentru el. De asta am luat si decizia sa il cooptez in staff-ul nostru, pentru ca aveam nevoie de anterior, nu de interimar. E un antrenor care a urmarit mult fotbalul din Superliga”, a spus Cornel Șfaițer, la ProSport Live.
Tony da Silva, a sosit pentru prima dată în România, în anul 2007, la CFR Cluj. Fostul fotbalist a petrecut cinci ani în Gruia, reprezentând cel mai lung angajament al său din întreaga carieră. Portughezul a evoluat 121 de meciuri în tricoul „feroviarilor” și a cucerit două titluri de campioană a Superligii, trei cupe ale României și două Supercupe ale României.
Cornel Șfaițer, despre despărțirea de Leo Grozavu
Cornel Șfaițer și Leo Grozavu au colaborat cu succes la mai multe formații, însă managerul echipei nu a fost mulțumit de parcursul Politehnicii Iași. Leo Grozavu s-a despărțit pe cale amiabilă de pe „Emil Alexandrescu”.
„Eu cu Leo am lucat 17 ani împreună. Asta a fost a cincea despărțire. Au fost perioade bune, cu rezultate, dar ultima perioadă nu a fost și de asta am luat decizia de a ne strânge mâna”, a spus Cornel Șfaițer, la ProSport Live.
În 53 de meciuri la cârma lui Poli Iași, atât în Liga 2, cât și în Superliga, Leo Grozavu a înregistrat 19 victorii, 15 rezultate de egalitate și 19 înfrângeri.
Poli Iași a anunțat despărțirea de Leo Grozavu: „Rămânem prieteni!”
La sfârșitul lunii martie, în urma eșecului suferit în fața ultimei clasate, FC Botoșani, 1-2, Politehnica Iași a anunțat despărțirea de Leo Grozavu, prin intermediul unui comunicat. Clubul i-a urat succes tehnicianului în viitoarele sale angajamente.
„În această seară, conducătorii clubului nostru și antrenorul Leo Grozavu au hotărât, de comun acord, după o ședință, încheierea mandatului tehnicianului la cârma echipei noastre după 17 luni și 16 zile de la începutul activității de antrenor principal în Copou, 14 octombrie 2022.
Îi mulțumim lui Leo pentru momentele de neuitat trăite cu el la conducerea tehnică – promovarea în Superligă, succesele din acest sezon, promovarea și dezvoltarea tinerilor jucători încununată cu selecții la loturile naționale.
Pentru acestea și multe altele îți suntem recunoscători, Leo Grozavu! Îți dorim multe realizări pe toate planurile!”, scrie în comunicatul emis de club.