Adi Popa a scos la iveală cum Gigi Becali este mințit de persoanele cu care se sfătuiește pentru a lua deciziile la FCSB.
Adi Popa (36 de ani) a fost prezent în cadrul emisiunii ProSport Live și a dezvăluit cum Gigi Becali (66) este mințit de apropiații cu care se sfătuiește pentru a lua deciziile la FCSB. Fostul mijlocaș al campioanei României a declarat că latifundiarul din Pipera este mințit asupra datelor pe care le primește de la apropiați în legătură cu jucătorii lui.
Adi Popa a jucat în două perioade pentru FCSB, echipă alături de care a câștigat trei titluri de campion al României. Perioada 2012-2017 a fost una excelentă pentru mijlocașul ofensiv, care a reușit să prindă un transfer la Reading, pentru 600.000 de euro. Totuși, atunci când a revenit la echipa la care s-a consacrat nu a avut parte de cea mai bună primire.
Popa a fost împrumutat de Reading la FCSB în vara anului 2019, reușind să evolueze până la finalul stagiunii 2019-2020. Adi Popa a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport Live faptul că persoanele apropiate lui Gigi Becali, care aveau acces la datele jucătorilor le furnizau eronat patronului, care lua decizii pripite, iar de aceea mai multe repatrieri făcute de FCSB sunt fără succes.
„Depinde acum, trebuie să căutam cauzele pentru care nu au ieșit. Dacă nu dai la fiecare meci 5 goluri, ești gata. Nu mai ești un produs profitabil pe care să îl poți vinde. Astea sunt cauzele. După un meci cu Sepsi m-a sunat nea Gigi și mi-a zis că le-am pierdut pe toate. I-am arătat foaia și i-am zis că am avut 11 pase corecte din 12. Și mi-a zis: «Ce, mă, tată, mă contrazici?». Mai erau personae care modificau datele la cântar și după veneau: «Că nu se antrena etc». Nu mai e supărare. Aveai 75 la cântar și îi spuneau că am 73 sau 78. Nea Gigi ținea cont de aceste date. Se știe, sunt colaboratorii (n.r. despre acele persoane). Nu are rost să le facem reclamă așa, se știu persoanele”, a spus Adi Popa despre repatrierile ratate de la FCSB.
Adi Popa a fost un jucător de succes la FCSB, pentru care a evoluat în 230 de meciuri oficiale, a marcat de 28 de ori și a oferit 48 de pase decisive. Transferul în Championship la Reading se anunța ca un salt în carieră pentru cel poreclit „motoreta”, însă Popa a jucat doar 17 meciuri pentru Reading, marcând un gol și oferind 2 assist-uri.
În prezent, Adi Popa este legitimat la Steaua București, în tricoul căreia a jucat de 62 de ori, a înscris de 13 ori și a pasat decisiv de 6 ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER