Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova, a oferit la ProSport Live noi detalii în legătură cu demiterea lui Nicolae Dică.
Adrian Mititelu a vorbit la Pro Sport Live despre demiterea lui Nicolae Dică. Conducătorul oltenilor de la FC U Craiova 1948 a spus că nu era antrenorul pe care și-l dorea, iar acesta ar fi principalul motiv pentru care l-a dat afară de la echipă.
„(n.r. De ce ați renunțat atât de rapid la Dică?) Așa mi-a dictat instinctul. Nu vreau să spun lucruri urâte despre Dică. Am simțit că nu este ceea ce îmi doresc eu. Nu am găsit nimic care să îmi dea încredere până acum.
Sper să reușesc cât de curând. Pentru obiectivul propus avem un lot destul de bun, nu cred că nu avem un lot pentru primele șase. A vorbit cu fiul meu și a apreciat lotul nostru, nu a fost o condiție”, a declarat Adrian Mititelu, la ProSport Live.
Adrian Mititelu a vorbit la ProSport Live despre posibilitatea ca Marius Șumudică să ajungă antrenor la FC U Craiova 1948. Patronul grupării din Bănie crede că sunt șanse foarte mici ca „Șumi” să vină la clubul oltean.
„Cu Șumudică e foarte greu, pentru că are condiții foarte grele pentru noi și cred că sunt imposibile. Nu vorbesc despre întărirea lotului, pentru că nu e treaba antrenorului întărirea lotului. Lotul nostru e destul de bun. Și eu caut un fundaș central și încă nu l-am găsit.
Cu Șumudică e foarte greu de realizat, condițiile lui sunt practic imposibile. Cred că sunt imposibile pentru multe echipe din România”, a declarat Adrian Mititelu, la ProSport Live.
Nicolae Dică a preluat echipa patronată de Adrian Mititelu la data de 17 iulie, după prima etapă. Bilanțul său e de două victorii şi trei eșecuri. Perioada sa la FC U Craiova s-a încheiat după ce echipa din Bănie a fost învinsă de Petrolul Ploieşti, 3-4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER