Adrian Mititelu, anunț bombă în direct privind identitatea echipei: „Știți care este noul nume?” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Patronul de la FC U Craiova, Adrian Mititelu, a anunțat în direct la ProSport Live care va fi noul nume al echipei sale.
Formația din Bănie a rămas, practic, fără identitatea pentru care s-a luptat în ultimii ani, în urma deciziei din acest an a judecătorilor.
După ce fanii din Peluza Sud 1997 și-au retras sprijinul, Adrian Mititelu este acum nevoit să modifice și numele, pentru a nu se mai crea confuzia cu Universitatea Craiova, deținătoarea de drept a mărcii.
Adrian Mititelu, anunț bombă în direct privind identitatea echipei FC U Craiova: „Știți care este noul nume?”
Adrian Mititelu, finanțatorul de la FC U Craiova, a anunțat că gruparea pe care o conduce este în proces de schimbare a denumirii, ca urmare a deciziei judecătorilor.
Patronul a intrat în direct la ProSport Live și a transmis că au fost mai multe variante luate în calcul, iar în cele din urmă s-a ales varianta FC U 1948 Fotbal Club Craiova SA. Acesta recunoaște, însă, că s-a grăbit puțin când a ales să meargă pe această variantă.
„Nu mai avem galerie. Suntem o echipă mai puțin importantă din acest punct de vedere. Nu mai avem fani care să susțină echipa din peluză. Numele este în curs de schimbare, știți care este numele? FC U 1948 Fotbal Club Craiova SA. Au fost discuții, au fost idei… Și acum m-am grăbit puțin cu schimbarea numelui. Noi eram cunoscuți drept FC U, dar în acte eram U Craiova 48.
Dar, toată lumea ne spunea FC U Craiova 48, nu? Deci, practic eu am rectificat și am făcut numele sub care suntem cel mai mult cunoscuți. Să nu mai creăm probleme. Cei de la CSU s-au luat după noi și se numesc oficial Craiova 48 Club Sportiv S.A.”, a declarat Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova, în direct în cadrul emisiunii ProSport Live.