Adrian Mititelu Jr., patronul echipei FC U Craiova, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre tatăl său care va ieși din închisoare în vara acestui an.
În toamna anului 2020, Adrian Mititelu a fost arestat și ridicat de către polițiști chiar de acasă, fiind transportat la penitenciar.
Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în procesul în care DNA l-a acuzat de evaziune fiscală la transferul lui Mihai Costea la FCSB.
Adrian Mititelu Jr. a vorbit emoționat despre tatăl său pe care l-a suplinit în conducerea clubului din Bănie și pe care îl așteaptă cu nerăbdare să i se alăture din nou în lumea fotbalului.
„A fost greu, dar mi-am făcut datoria de fiu. Eu zic că l-am substituit cu mândrie. Aștept să se elibereze în vară, va intra în comisie. Aștept să-și reia activitatea. El este cel mai priceput, eu acționez în funcție de sfaturile lui.
A fost greu. A intrat în închisoare atunci când echipa era pe primul loc în Liga 2. Trebuia să menținem pasul, dar a fost o incertitudine, au fost patru remize, dar am promovat fără probleme, am făcut jocuri foarte bune și ne-am prezentat onorabil în Liga 1. Am pierdut la maxim două goluri diferență. Ne-am respectat blazonul”, a spus Adrian Mititelu Jr., la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER