Adrian Mititelu Jr., patronul echipei FC U Craiova, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre relația dintre tatăl său și Gigi Becali, dar și cu ceilalți patroni din Liga 1.
Aflat încă în închisoare, Adrian Mititelu va fi eliberat în vara acestui an, iar fiul său a vorbit emoționat despre acest subiect.
Totodată, Adrian Mititelu Jr. a rememorat momentele din copilăria sa legate de tatăl său și ceilalți patroni din Liga 1, printre care Gigi Becali, singurul rămas pe prima scenă a fotbalului românesc dintre cei amintiți.
Adiță susține că tatăl său a avut o relație bună cu toți patronii din fotbalul românesc și au fost puține momentele în care acesta s-a certat cu cineva.
„Tata vorbea pe difuzor la telefon și nici nu puteam să dorm, se auzea la etaj. Erau zgomotoși, auzeam cum râd. A fost prieten cu Gigi Becali, Porumboiu și acum mă încurajează, mă felicită, îmi dă mesaje.
Cu Marian Iancu a avut o relație foarte bună, m-aș bucura să fie eliberat cât mai repede. A fost prieten și cu Borcea și Turcu. Vreo doi ani, apoi au început să se certe. Am făcut Revelioane la domnul Copos, am fost și la mare la hotelul lui.
Exceptând o dispută cu Giovanni Becali, tata nu avut animozități cu patroni din fotbal. Cred că a mai avut cu Pinalti, prin 2007-2008”, a spus Adrian Mititelu Jr., la ProSport Live.
„A fost greu, dar mi-am făcut datoria de fiu. Eu zic că l-am substituit cu mândrie. Aștept să se elibereze în vară, va intra în comisie. Aștept să-și reia activitatea. El este cel mai priceput, eu acționez în funcție de sfaturile lui. A fost greu. A intrat în închisoare atunci când echipa era pe primul loc în Liga 2. Trebuia să menținem pasul, dar a fost o incertitudine, au fost patru remize, dar am promovat fără probleme, am făcut jocuri foarte bune și ne-am prezentat onorabil în Liga 1. Am pierdut la maxim două goluri diferență. Ne-am respectat blazonul” – Adrian Mititelu Jr., despre tatăl său
„A fost greu, dar mi-am făcut datoria de fiu. Eu zic că l-am substituit cu mândrie. Aștept să se elibereze în vară, va intra în comisie. Aștept să-și reia activitatea. El este cel mai priceput, eu acționez în funcție de sfaturile lui.
A fost greu. A intrat în închisoare atunci când echipa era pe primul loc în Liga 2. Trebuia să menținem pasul, dar a fost o incertitudine, au fost patru remize, dar am promovat fără probleme, am făcut jocuri foarte bune și ne-am prezentat onorabil în Liga 1. Am pierdut la maxim două goluri diferență. Ne-am respectat blazonul” – Adrian Mititelu Jr., despre tatăl său
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER