Fostul fotbalist Adrian Neaga a dezvăluit marea problemă cu care se confruntă fotbalul românesc, atunci când vorbim despre nivelul de copii și juniori.
„Rică” acuză înființarea unui număr foarte mare de școli private, unde părinții plătesc cotizații și au, apoi, pretenția ca antrenorul să îl folosească foarte mult pe copil, deoarece totul este contra cost.
Fostul fotbalist de la Steaua consideră că un junior din România are cu adevărat șanse de a ajunge fotbalist la un nivel înalt doar dacă pleacă devreme în străinătate, unde poate fi crescut din punct de vedere sportiv după cele mai bune standarde.
Invitat în platoul emisiunii ProSport Live, fostul fotbalist Adrian Neaga a vorbit despre hibele sistemului din fotbalul românesc, la nivel de copii și juniori
„Din punctul meu de vedere, pentru că sunt în domeniul acesta la copii și juniori și chiar și știu foarte mulți jucători de perspectivă… Poate că acum deranjez foarte multă lume, dar eu cred că trebuie să plece cât mai de tineri afară, pentru că altele sunt condițiile de antrenament. Se pot dezvolta. Se văd jucătorii care vin de acolo sau care sunt plecați. Sunt de un nivel mult mai bun decât cei care joacă în campionatul României. Asta e realitatea, cu cât pleci mai devreme, cu atât ești mai pregătit. Nu sunt subiectiv, asta e realitatea.
Nu e din postura impresarului. Uite, din postura de tată am spus și mai devreme. Când te duci cu copilul tău și vezi ritmul de antrenament. În România se fac antrenamente cu 30-40 de copii și afară se fac cu 11-12 copii. Vezi doi-trei antrenori la grupă, iar în România doar unul. De asta și spun că este bine pentru fiecare copil să plece să se acomodeze cât mai devreme afară. Afară ajung doar vârfurile. Nu o să vezi un copil normal să joace în campionatele de elită, spre exemplu Italia.
În România s-au creat prea multe școli de fotbal. Tu, ca părinte, plătești… Te duci peste antrenor și îi spui: «Mai bagă-mi-l și mie, că plătesc!»”, a declarat Adrian Neaga, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER