Adrian Porumboiu, fost arbitru FIFA și fost patron la FC Vaslui, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre scandalul pe care l-a făcut Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, cu privire la arbitrajul din meciul cu UTA Arad.
Meciul dintre UTA Arad și FCSB s-a disputat luni seară, în cadrul etapei a șaptea din Superliga, pe Stadionul „Francisc Neuman” și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, după golurile marcate de către Fabry, din penalty (min. 18), respectiv Cooper (min. 60). Pentru roș-albaștri a înscris Coman (min. 4). FCSB a jucat în inferioritate numerică după eliminările lui Pantea (min. 45+4), respectiv Coman (min. 83).
După această partidă, Gigi Becali a lansat acuzații fără precedent la adresa arbitrului Istvan Kovacs, „central” care nici măcar nu a fost delegat la această partidă. Fratele său, Szabolcs Kovacs, s-a aflat în camera VAR.
Adrian Porumboiu a ținut să îi amintească, mai în glumă, mai în serios, de vremurile în care cei doi erau rivali în prima ligă și de replicile pe care patronul de la FCSB i le dădea atunci când conducătorul de la FC Vaslui făcea scandal din cauza arbitrajului. Acum, Adrian Porumboiu îi întoarce vorbele lui Gigi Becali.
„Fiecare are părerea lui. Mie îmi place simpaticul patron al clubului deloc, deloc mediatizat, din păcate. Luați simțul ironiei, dar îmi permit, nu sunt deloc răutăcioase ironiile. Pe timpuri, când Vaslui avea o echipă foarte bună și erau scandalurile mari pentru că erau niște lucruri care erau vizibile de pe Vârful Omul și chiar cu Kovacs, îmi spunea simpaticul deloc băgat în seamă de către presă proprietar al clubului FCSB: «De ce faci, domn’e, atâta scandal? Ai avut un 11 metri, ți-a dat arbitru un gol, dar dă trei goluri dacă zici că ai echipă bună». El îmi spunea mie atunci. Astăzi, pot să îi spun și eu ceva de genul: de ce faci, domn’e, atâta scandal? Nu am văzut fazele, dar probabil că nu a fost un 11 metri, probabil că nu a fost o eliminare, dar trebuia să dai trei goluri că ai echipă bună. Așa îmi spunea atunci. Dacă a uitat, îi reîmprospătez memoria. Cam așa erau discuțiile între mine și el”, a spus Adrian Porumboiu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER