Adrian Porumboiu, reverență în fața lui Mihai Stoica: „Este un om de fotbal!”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Adrian Porumboiu a avut numai cuvinte de laudă pentru Mihai Stoica, oficialul FCSB.
Fostul arbitru FIFA și patron de la FC Vaslui a spus că Mihai Stoica este cel mai priceput om de fotbal de la FCSB și un om pe care fiecare echipă din România și l-ar putea dori. Omul de afaceri a spus că Mihai Stoica, în ciuda ieșirilor pe care le mai are în spațiul public, reprezintă o piesă esențială în cadrul clubului patronat de Gigi Becali, contribuind din plin la toate performanțele „roș-albaștrilor”.
Adrian Porumboiu, cuvinte de laudă la adresa lui Mihai Stoica
Fostul conducător de la FC Vaslui crede că meritele pentru peformanțele realizate de FCSB în ultimul an se datorează mai mult lui Mihai Stoica decât lui Elias Charalambous, pe care l-a avut sub conducere la FC Vaslui timp de un sezon, între 2012 și 2013. Porumboiu a declarat că Mihai Stoica este un personaj cu ieșiri în spațiul public, însă ceea ce a realizat pentru FCSB nu a făcut nimeni pentru un club în fotbalul românesc.
„Charalambous a fost adus de Șumudică din Liga a 2-a din Germania. Am o părere bună despre el, își vede de treaba lui. El mi l-a prezentat ca fiind grec, dar el e cipriot la origini. La Vaslui și-a făcut treaba… la locul lui, liniștit. Faptul că a câștigat campionatul… trebuie să cunatifici! Care meritul lui și care e meritul antrenorului principal.
FCSB-ul are un om de fotbal, indiscutabil că e priceput, chiar dacă mai iese și el pe alocuri cu anumite declarații. MM este un om de fotbal, din punct de vedere administrative, dar și la echipă… este un om de care are nevoie o echipă de fotbal. Când vor mai fi mai mulți MM-uri la echipele din România vor simți și rezultatele. Știe!
Mâna lui MM este peste mâna celor numiți antrenori și peste mâna antrenorului principal. Restul… Gigi iese, anunță echipa. O băbuță care iubește FCSB… dacă nu știe echipa dinainte să joace echipa nu poate să doarmă bine!”, a spus Adrian Porumboiu la ProSport Live.
Mihai Stoica a revenit la FCSB în 2010
Mihai Stoica a revenit la FCSB în vara anului 2010, după ce a mai fost în conducerea grupării patronate de Gigi Becali în perioada 2002-2007.
Meme Stoica a reușit să câștige alături de FCSB, de la momentul revenirii din 2010, 4 titluri de campion, 3 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României și 2 Cupe ale Ligii.