Adrian Ropotan îi desființează pe suporterii din DDB. „Erau foarte vocali. Ce se întâmplă?” Atac la adresa conducătorilor din „Groapă” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 3 poze

Adrian Ropotan, fostul fotbalist al lui Dinamo, îi desființează pe suporterii din DDB (Doar Dinamo București).

Adrian Ropotan a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre situația în care a ajuns Dinamo, echipă care este la un pas de retrogradare, iar fostul mijlocaș nu a ezitat să îi taxeze pe membrii din DDB care se află la conducerea clubului.

Fostul internațional român a ținut să le aducă aminte suporterilor din DDB de perioada în care îi contestau pe Cristi Borcea, Vasile Turcu și Nicolae Badea, chiar dacă aceștia o finanțau pe Dinamo și echipa se bătea la titlu an de an.

Adrian Ropotan îi desființează pe suporterii din DDB

Adrian Ropotan nu i-a scutit nici pe conducătorii echipei din „Ștefan cel Mare” și crede că „Dinamo a fost o pălărie prea mare pentru ei”.

„Acum poate vor realiza că pe vremea când jucam eu și erau niște oameni la conducere care investeau niște bani, suporterii erau foarte vocali și le cereau să plece. Acum au ajuns la conducere și au toate frăiele, ce se întâmpla?”, a spus Adrian Ropotan pentru ProSport LIVE.

„Ce omogenitate vrei să faci, ce grup vrei să arăți prin toate aceste schimbări? Cei care au condus Dinamo nu au avut habar, a fost o pălărie prea mare pentru ei. Nu au știut să gestioneze toate problemele care au apărut. Eu am zis și mă repet: e o situație foarte grea, poate dintre mulți jucători au zis că joacă cu o echipă din Liga 2, că se vor speria că joacă cu Dinamo….”, a spus Adrian Ropotan pentru ProSport LIVE.

Publicat: 25 05. 2022, 23:14