Alex Bourceanu, dezvăluire șocantă de pe vremea când juca la FCSB: „Nu dormeam decât cu pastile în cantonament!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Alexandru Bourceanu (38 de ani), fostul căpitan al lui FCSB, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a dezvăluit prin ce momente dificile a trecut pe vremea când era fotbalist.
Alex Bourceanu, dezvăluire șocantă de pe vremea când juca la FCSB
Fost mijlocaș defensiv la FCSB în perioadele iulie 2011 – februarie 2014, respectiv septembrie 2014 – iunie 2015, Alex Bourceanu a cucerit trei titluri de campion cu roș-albaștrii, o Cupă a României, o Supercupă și două Cupe ale Ligii.
În contextul finalul de campionat din acest sezon în Superliga, Alex Bourceanu a fost întrebat despre cum trăiesc jucătorii meciurile cu o presiune uriașă precum cele care se desfășoară în această perioadă în prima ligă a României.
Fostul căpitan al lui FCSB a dezvăluit că nu putea să doarmă înainte de meciuri sau cel puțin nu fără să ia pastile în acest sens.
„(n.r. Cum trăiai nopțile de dinaintea meciurilor atât de importante din finalul sezonului?) Nu dormeam niciodată. Nu dormeam decât cu pastile de la 26-27 de ani. Și înainte, din când în când, dar de la 26-27 de ani în cantonament… cu pastile, altfel nu dormeam. Și vă dați seama, nu era calitatea somnului… Sunt multe meciuri înaintea cărora dacă nu luam pastile, nu dormeam.
La momentul acela, nu aveam cunoștințe despre asta. Acum, mi-e clar că e o problemă la nivel de creier, la nivel emoțional, care trebuie gestionată de către oameni care sunt specializați și psihologi care sunt specializați în a înțelege care e contextul fotbalului din punct de vedere al proceselor creierului. Adică în timpul meciului, jucătorul trebuie să suprime durere, oboseală, pentru a putea continua să performeze acțiuni de fotbal. De asemenea, dezamăgire, reușite, pentru că dacă te gândești la golul pe care l-ai marcat, nu te mai repliezi la următoarele zece faze… Și astea se adună de la meci la meci, de la săptămână la săptămână, de la an la an. Lucrurile astea trebuie eliminate, trebuie să scapi de povara asta și pentru asta trebuie să existe oameni care să te ajute. Acum, înțeleg că există niște exerciții de respirație, niște anumite tehnici de meditație pe care jucătorii și antrenorii ar trebui să le folosească”, a spus Alexandru Bourceanu, la ProSport Live.