Alex Bourceanu a vorbit, în direct la ProSport Live, despre duelul cu Lucian Sănmărtean, când cei doi au fost adversari în meciul dintre Oțelul Galați și Gloria Bistrița.
Alexandru Bourceanu și Lucian Sănmărtean au fost coechipieri la FCSB și echipa națională în perioada 2014 – 2015. Însă, fostul închizător al roș-albaștrilor își amintește un moment în care cei doi s-au întâlnit într-un duel direct, într-un meci Gloria Bistrița – Oțelul Galați.
Referitor la acea partidă, Alex Bourceanu a dezvăluit că nu are amintiri foarte plăcute. Proaspătul campion mondial cu România la minifotbal a rememorat că Lucian Sănmărtean era un adversar dificil cu o tehnică ieșită din comun.
„Întotdeauna când ai un jucător bun în fața e mai bine să-l ai coechipier. Îmi amintesc un meci în care m-ai driblat rău. Erai la Bistrița, eu eram la Oțelul, am plecat încolo și ai luat-o în partea cealaltă.
Când a plecat spre stânga, mi-a dat mingea printre picioare. Are o schemă tipică, atinge mingea de două ori în aceeași pendulare. Cumva atinge mingea drept, la elastico atingi mingea și merge stânga sau dreapta, el o atinge drept. Atunci a fost un meci complicat.
Dar îmi amintesc și meciuri în care am fost bine. Depinde de situație. Nu prea îl loveam, mă duceam la minge”, a declarat Alexandru Bourceanu la ProSport Live.
Auzind această întâmplare, fostul mijlocaș ofensiv a mărturisit că nu și-a fixat un obicei din a le da adversarilor mingea printre picioare și că era doar un simplu procedeu care i se părea util în a se debarasa rapid și eficient de oponenți.
„Avea o intensitate aparte. Din afară pare că e agresiv, dar era doar mingea. Intenția nu era să dau mingea printre picioare, asta mă întreabă toată lumea. Și la exercițiul 5 contra 2, acolo nu o dau printre picioare nici sub formă de glumă. La joc, e o manieră de a dribla adversarul, fără a suferi foarte mult. Să fac foarte multe fente, să sufăr pe interior, să accelerez. E o depășire spre înainte, nu să umilesc pe cineva”, a dezvăluit Lucian Sănmărtean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER