În direct la ProSport Live, Alexandru Bourceanu, fostul căpitan de la FCSB, din perioada în care echipa roș-albastră a cucerit ultimele titluri de campioană, a comentat, printre altele, duelul de la distanță avut, la nivel declarativ, de Ștefan Târnovanu, portarul vicecampioanei României, și Gică Hagi, managerul tehnic de la Farul Constanța, înaintea meciului direct de duminică seară, care a decis noua campioană a României.
Este cunoscut faptul că Târnovanu a spus cu doar câteva zile înaintea duelului direct că are senzația că mai toată lumea din fotbalul românesc, bătând un apropo către arbitri, își dorește ca Farul să câștige campionatul.
La scurt timp, a venit replica lui Hagi, care i-a amintit portarului de la FCSB că a plâns pe gazon la acea rușine trăită de echipa sa în acest sezon de Conference League, pe Arena Națională, cu Silkeborg, când danezii s-au impus cu 5-0, după ce făcuseră același lucru și în turul de pe teren propriu. În plus, „Regele” i-a transmis tânărului portar că ar trebui să își vadă mai mult de jocul său, ca să nu trăiască și la Ovidiu o experiență asemănătoare celei din toamna anului trecut.
Totul a culminat cu faptul că Ștefan Târnovanu a gafat la primul gol marcat de Farul în meciul direct, reușita care i-a readus în joc pe oamenii lui Hagi. Ulterior, s-a pus problema că portarul de la FCSB ar fi fost cumva afectat de acele declarații ale lui Gică Hagi.
Întrebat despre acest subiect, Alexandru Bourceanu nu a făcut neapărat o legătură între cuvintele lui Hagi și greșeala lui Târnovanu, dar a apreciat că managerul tehnic de la Farul nu a procedat corect atunci când a vorbit despre un jucător al echipei adverse, chiar înaintea meciului direct.
(n.r. despre greșeala lui Târnovanu) L-a depășit (mingea centrată de Borza), nu știu dacă ar fi fost în poartă, dacă ar fi avut mai multe șanse. Dacă ar fi fost în poartă, ar fi avut o șansă în plus, așa, a fost sub minge și când a încercat să reintre în poartă nu a mai avut soluții. Dacă un antrenor face declarații despre un jucător al echipei adverse, nu e un lucru corect, ca antrenor trebuie să-ți vezi de echipa ta, să spui astfel de lucruri către un jucător… (Târnovanu) Nu s-a referit la Farul, s-a referit în general la suporterii non-steliști. Atâta timp cât Tarnovanu nu a zis, nu înțeleg de ce trebuie să facem anumite supoziții”, a spus Alexandru Bourceanu, la ProSport Live.
(n.r. despre greșeala lui Târnovanu) L-a depășit (mingea centrată de Borza), nu știu dacă ar fi fost în poartă, dacă ar fi avut mai multe șanse. Dacă ar fi fost în poartă, ar fi avut o șansă în plus, așa, a fost sub minge și când a încercat să reintre în poartă nu a mai avut soluții.
Dacă un antrenor face declarații despre un jucător al echipei adverse, nu e un lucru corect, ca antrenor trebuie să-ți vezi de echipa ta, să spui astfel de lucruri către un jucător… (Târnovanu) Nu s-a referit la Farul, s-a referit în general la suporterii non-steliști. Atâta timp cât Tarnovanu nu a zis, nu înțeleg de ce trebuie să facem anumite supoziții”, a spus Alexandru Bourceanu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER