Un fost component al Generației de Aur a analizat tactica din meciul cu Belgia de la EURO 2024, anunțând că l-ar fi folosit tilluar pe Florinel Coman, nu pe Valentin Mihăilă.
Florin Prunea consideră că Florinel Coman era mai eficient cu Belgia față de Valentin Mihăilă, deoarece acesta din urmă nu face și faza defensivă.
Florin Prunea, portar al Generației de Aur care acum 30 de ani ajungea în sferturile de la finală de la Cupa Mondială din SUA, a analizat felul în care au evoluat „tricolorii” cu Belgia. România a fost învinsă cu 0-2, dar continuă să conducă Grupa E de la EURO 2024.
„La Nicușor Bancu este o discuție. Eu nu îl schimbam pe Florinel Coman niciodată. Nu este un reproș pentru selecționer, ci punctul meu de vedere. Nicușor a avut probleme în primele 30 de minute, pentru că Mihăilă nu face faza defensivă, nu are această calitate. Calitatea lui de bază este de a prinde spații și să se ducă să marcheze.
Așa că Nicușor nu a mai avut un om să-l ajute. Și acolo s-a făcut tot jocul Belgiei. Punctul nostru forte de la meciul cu Ucraina nu a mai funcționat ca atunci. Iar ai mă refer la Nicușor Stanciu, Răzvan Marin și Marius Marin. Au făcut efort, dar nu au mai avut realizări”, a spus Florin Prunea, la Pro Sport Live.
Fostul mare portar a mai precizat că urmașul său, Florin Niță, a jucat extraordinar și recunoaște că alegerea făcută de selecționerul Edi Iordănescu este una corectă.
Andrei Rațiu a fost unul dintre cei mai buni cu Belgia, în opinia lui Prunea, care este impresionat de fundaș. Altfel, singura greșeală făcută de Radu Drăgușin a fost cea de la golul doi al belgienilor, când a lăsat mingea să cadă și, ulterior, nu l-a mai prins pe de Bruyne, dar Prunea spune că i se poate întâmpla oricui.
În opinia fostului portar, Andrei Burcă este jucătorul care face un Campionat European extraordinar, mai ales în contextul în care vine după o accidentare, iar 51 de zile nu a jucat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER