Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre declarația pe care a făcut-o Florinel Coman, extrema stânga în vârstă de 25 de ani de la FCSB, după meciul direct.
Partida dintre Dinamo și FCSB s-a disputat pe Arena Națională, în urmă cu mai bine de o săptămână, în cadrul etapei cu numărul 17 din Superliga și s-a încheiat cu victoria la limită a roș-albaștrilor, scor 1-0, după golul marcat de către Florinel Coman, în minutul 52.
După această partidă, Florinel Coman s-a referit la Dinamo ca la o „echipă mică”, iar Andrei Nicolescu l-a taxat pe fotbalistul de la FCSB.
„(n.r. Florinel Coman v-a numit «echipă mică») Am văzut și eu declarațiile astea și toată lumea a speculat că se vorbește în fotbalul din România că «domn’e, prinde echipa adversă o zi mai proastă, FCSB nu a fost în formă, a făcut un meci slab», păi, meciul ăla slab făcut de FCSB e datorită adversarului. Adversarul te lasă sau nu te lasă să joci. Adversarul te lasă să faci un meci bun sau un meci prost. Nu e o chestie care ține doar de un… Tot timpul sunt doi oponenți în teren, nu e doar o echipă. Și atunci meciul slab pe care l-au apreciat unii al FCSB-ului nu s-a datorat lui Florinel, s-a datorat echipei adverse”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.
„A fost un meci greu, mereu în derby se dau lupte grele, se cam uită de fotbal și se joacă mai dur. În această seară dăruirea și calitatea au făcut diferența. O lovitură liberă… Ce pot să spun, o execuție foarte frumoasă și mă bucur că am reușit să marchez. Exersez și e normal…
Ne așteptam să facă un joc defensiv, dar asta este… Mereu cu echipele mai mici trebuie să jucăm mai pozițional, să îi mutăm, să îi desfacem. A fost un joc echilibrat și mă bucur că am câștigat. Dacă ne luam după clasament trebuia să îi batem cu 5-6”, a spus Florinel Coman, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER