Anghel Iordănescu i-a răspuns lui Dănuț Lupu, care i-a reproșat că, în 1995, la un meci cu Franța, l-a trecut rezervă după inspecția gazonului.
În urmă cu 28 de ani, echipa națională a României a pierdut cu 3-1 cu Franța, în Ghencea, în preliminariile pentru EURO 1996. Atunci, Dănuț Lupu a intrat la pauză, dar acum a spus că fusese anunțat titular și că a fost trecut pe banca de rezerve chiar înaintea fluierului de start.
Intrat în direct la ProSport Live, fostul selecționer Anghel Iordănescu i-a dat răspunsul și a transmis că informațiile furnizate de actualul angajat al CS Dinamo în Fanatik nu sunt adevărate.
Anghel Iordănescu a rememorat meciul cu Franța din 1995 și i-a transmis lui Dănuț Lupu că își amintește total greșit cum au decurs lucrurile.
„Fals! O informație falsă! Este o declarație falsă, e un punct de vedere prin care dorește să își apere personalitatea și valoarea fotbalistică, pe care și eu confirm că a avut-o, dar este fals. Și vă mai spun ceva: nu a avut niciun fel de conflict cu Gică Hagi. Hagi era un băiat excepțional, niciodată nu provoca un scandal și nu a fost un scandal după acel meci.
Dacă are ceva să reproșeze, poate să îmi reproșeze mie, dar cu Hagi nu a fost niciun scandal.
Nu este adevărat că la Săftica l-aș fi anunțat că joacă titular. Eu nu făceam lucrul acesta. Eu în dimineața jocului îl luam pe fiecare jucător care juca și discutam individual. Sunt situații în care discutam și cu trei-patru jucători, pe compartimente. Pe Lupu nu l-am chemat în dimineața jocului, nu am discutat cu el că urmează să joace și nu aveam intenția de a-l băga titular. Iar, o informație eronată.
Ce e adevărat e că l-am băgat în repriza a doua. Dănuț Lupu n-a avut o prestație reușită, cum nu au avut majoritatea jucătorilor, nu a fost ziua noastră. După meci, într-adevăr, i-am reproșat lui Dănuț, cum am reproșat și altor jucători, prestația din acel meci. Nu a fost, deci, numai Dănuț Lupu. Au mai fost și alți jucători cărora le-am reproșat evoluția, nu scorul”, a declarat Anghel Iordănescu, la ProSport Live.
Meciul România – Franța 3-1 s-a disputat în penultima etapă a fazei grupelor, iar un rezultat de egalitate ar fi asigurat, matematic, calificarea „tricolorilor” la turneul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER