Anunț sumbru pentru Dinamo: „Atunci se dărâmă absolut tot!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
În direct la ProSport Live, Ionuț Chirilă, fost antrenor la juniorii lui Dinamo în anii ’90, a vorbit pe larg despre ce ar trebui să facă oficialii clubului din Ștefan cel Mare, în viziunea sa, pentru a asigura o creștere constantă a echipei după revenirea în Superliga.
Anunț sumbru pentru Dinamo: „Atunci se dărâmă absolut tot!”
Tehnicianul în vârstă de 57 de ani, în prezent liber de contract, a apreciat că dinamoviștii riscă să distrugă tot ce au construit în sezonul recent încheiat, dacă vor lua decizii catalogate drept riscante, din punct de vedere financiar.
Chirilă a apreciat că este nevoie ca Dinamo să se bazeze foarte mult pe jucătorii tineri pe care îi are în prezent la dispoziție și, de asemenea, să cedeze câte doi fotbaliști în fiecare sezon, cu excepția momentului actual, pentru a-și putea asigura un confort din punct de vedere financiar, în cadrul unui proiect care ar trebui gândit inițial pe o perioadă de patru ani.
„Să vedem ce se întâmplă. Dacă iei 7 de la Iași în două meciuri, după aia dai 6 unei echipe de Liga 1 (n.r. despre turul barajului cu FC Argeș), care în minutul 55 te conduce cu 4-1 (n.r. la retur), sunt niște sincope care nu trebuie să mai existe la nivelul Ligii 1. Dacă nu ai continuitate într-un joc de nota 7,8, nu poți să reziști în Liga 1. Dinamo ar trebui să înceapă să se gândească întâi la părțile negative și să lase puțin entuziasmul, e foarte bun entuziasmul, două zile, trei.
Dinamo trebuie să fie o echipă în care deciziile care se iau să îndepărteze orice grad de risc, pentru că atunci se dărâmă absolut tot. Are o pepinieră, mereu va avea, arie de selecție foarte mare. O echipă tânără, trebuie să construiască, trebuie să vândă obligatoriu doi jucători pe an, nu în primul an, în al doilea, la cluburi medii din străinătate, ca să întoarcă o parte din bani înapoi.
Va trebui să subziste din drepturi de televiziune, din vânzarea a doi jucători (pe an) și să facă o echipă cu media de vârstă 22-23 de ani, care să joace patru ani împreună, să aibă un ciclu și să facă din nou performanță. Să vedem cine va reuși chestia asta”, a spus Ionuț Chirilă, la ProSport Live.