Anunțul momentului despre transferul spectaculos al lui Coman la Sepsi! „Era păcat să-l ținem! Salariul contează”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Marius Coman, cel mai important fotbalist de la Corvinul Hunedoara în acest sezon, a bifat o nouă reușită în carieră după câștigarea Cupei României.
Florin Maxim a dezvăluit că golgheterul echipei sale a semnat cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Marius Coman a plecat de la Corvinul Hunedoara și a semnat cu Sepsi
Corvinul Hunedoara a produs supriza sezonului. Elevii lui Florin Maxim au învins-o pe Oțelul Galați în finala Cupei României și au devenit al cincilea club din istorie care activeză în eșalonul secund și triumfă în această competiție, după CSM Reșița în 1964, Arieșul Turda în 1961, Chimia Râmnicu Vâlcea în 1973 și Rapid în 1975.
Un merit la această performanță deosebită l-a avut Marius Coman (27 ani), cel mai bun marcator al acestei ediții de Cupa României, cu 6 goluri, și golgheterul Corvinului Hunedoara, cu alte 10 reușite în Liga 2. De altfel, grație acestor realizări, atacantul a prins un transfer spectaculos la Sepsi, club care v-a termina pe locul 5 în Superliga României, în fața Rapidului, după cum a confirmat chiar antrenorul Florin Maxim.
Coman merită să facă pasul (n.r la Sepsi). Nu știu dacă sunt trei de profilul lui în Superliga. Era păcat să-l ținem. Și salariul contează, își întemeiază o familie.
Din punctul nostru de vedere, ne-am atins obiectivul, și el cu noi. Îi muilțumim, îi urăm baftă și sper să găsim altul”, a declarat Florin Maxim, în direct la ProSport Live.
- 225.000 de euro este cota lui Marius Coman, potrivit publicației Transfermarkt. De-a lungul carierei, atacantul a mai evoluat pentru Minaur, Bucovina Pojorata, Academica Clinceni, CFR Cluj, U Cluj, CSM Reșița, Comuna Recea și Petrolul Ploiești.
Sepsi l-a convins și pe Ovidiu Popescu să vină la Sfântu Gheorghe
Tot în această săptămână, președintele covăsnenilor, Attila Hadnagy, a mărturisit că s-a ajuns la un acord cu Ovidiu Popescu (30 ani), fotbalist al cărui contract cu FCSB a ajuns la final în această vară. Chiar dacă Gigi Becali i-a propus prelungirea angajamentului pentru încă un sezon, oficialul lui Sepsi a precizat că închizătorul și-a exprimat dorința de a semna cu echipa din Sfântu Gheorghe.
Ne-am dat acordul cu Florin Vulturar, ne-am înțeles și cu Ovidiu Popescu, sunt mari șanse să vină la noi. Suntem încântați, e totuși un campion al României, un jucător cu experiență care poate acoperi mai multe posturi”, a spus Attila Hadnagy, citat de Hotnews.